Iohannis-Kennedy. Ilie Șerbănescu și Mădălin Voicu, reacții fabuloase

Klaus Iohannis, lider al PNL și candidat al ACL la Președinție, este comparat de un coleg de partid cu John F. Kennedy. Afirmația a stârnit comentarii haioase din partea analistului economic Ilie Şerbănescu și a lui Mădălin Voicu.

Marți seară, în cadrul emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3, realizată de Răzvan Dumitrescu, au fost prezentate pasaje dintr-un comunicat al PNL remis presei, în care deputatul liberal Costel Alexe își compară șeful de partid, Klaus Iohannis, cu John F. Kennedy.

„Ca şi Kennedy, Klaus Iohannis a fost privit ca un outsider până în momentul care oamenii l-au descoperit cu adevărat. (...) Dincolo de asemănarea fizică a lui Klaus Iohannis cu fostul preşedinte american, aserţiunea lui Gitenstein face o trimitere directă la candidatul ACL, mai ales că, încă de acum câţiva ani, în lumea politică românească, Klaus Iohannis este cunoscut şi ca.

Costel Alexe încheie triumfal. "Iohannis va câştiga alegerile din acest an. Şi odată cu el, generaţia tânără va avea, în sfârşit, acel Kennedy care îi va da inspiraţia şi puterea reală de a schimba România".

Prezenți în emisiune, alături de alți doi invitați, Ilie Șerbănescu și Mădălin Voicu au comentat laudele deputatului liberal.  

"Dumnealui e deputat? Nimeni nu-i perfect. Dar seamănă două picături de apă, fir-ar al naibii să fie. Uite ce frumoși sunt ei amândoi cu dinții ăia. Seamănă perfect. Dar credeți-mă că mie mi se pare că seamănă la dinți, probabil că au mușcătura corectă", a reacționat Mădălin Voicu.

Și analistul economic Ilie Șerbănescu a comentat subiectul, oferind o replică genială: "Eu cred că, până la sfârșitul campaniei electorale, o să se constate că a spus ceva și Kenedy despre dl Iohannis".

"Și a transmis tot prin Gitenstein", a completat Măădălin Voicu.

"Da, bineînțeles", a aprobat Ilie Șerbănescu.

Ulterior, Mădălin Voicu a adăugat: "Știu de unde vine. La partid, ca și la noi, se dau niște eșantioane de vorbe, adică îți recomandă să spui aia, sa nu spui ailaltă. Dacă nu i s-a recomandat, înseamnă că are  o fantezie ușor obscenă, dacă nu chiar ciudată. Cum să vorbești, când vine vorba despre Iohannis comparându-l cu Kennedy. Mie mi se pare puțin nepotrivit sau nefiresc. (...) Cred că totul pleacă de la instructorii de mesaje prin partid și care le dau comunicatorilor diferite direcții", a mai spus Voicu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel