Iohannis-Kovesi, decizie CCR. Chirieac: Acesta este interesul

Kovesi - Iohannis
Kovesi - Iohannis

Prezența la recepţia dată de Ambasada Marii Britanii cu prilejul zilei de naștere a Majestății sale Regina Elisabeta a II-a, a preşedintelui României şi a procurorului şef al DNA a fost prilej de analiză, în contextul aşteptatei semnături pe decretul de demitere, în baza deciziei CCR.

Invitat la România Tv, analistul Bogdan Chirieac a explicat de unde vine, totuşi, sprijinul pentru Laura Codruţa Kovesi:

"Aveaţi cea mai mică speranţă că ambasadele o vor abandona pe doamna Kovesi? Din momentul în care, după emiterea hotărârii Curţii Constituţionale, ambasada americană a transmis că este o problemă de politică internă, mesajul era că ambasada nu are niciun fel de problemă dacă preşedintele Iohannis nu va respecta Constituţie. E foarte clar acest lucru. Este o problemă de politică internă! Deci, doamna Kovesi se bucură în continuare cel puţin de sprijinul Statelor Unite, al Marii Britanii şi Franţei." a spus Chirieac.

"Suportul pentru doamna Kovesi este manifest de foarte multă vreme. Gândiţi-vă că ambasadorul Statelor Unite, Excelenţa sa domnul Klemm, a jucat, efectiv, ca actor într-un clip de prezentare pentru Kovesi. Păi mai mult sprijin decât acesta ce ar putea fi? a întrebat retoric analistul politic.

"Nu este niciun secret pentru nimeni că principalii aliaţi occidentali ai României sunt fermi în favoarea doamnei Kovesi. Atenţie, abuzurile sunt evidente, nu avem niciun fel de îndoială! Protocoalele secrete sunt o încălcare gravă a legii şi Constituţiei. Nici preşedintele Iohannis nu se bucură de un asemenea sprijin." a completat el.

Electoratul haştagist

Întrebat dacă preşedintele se va afişa la petrecere alături de Kovesi pentru a transmite, astfel, un mesaj, Bogdan Chirieac a precizat: "Eu cred că electoratul haştagist al domnului iohannis are nevoie de acest mesaj. Domnul Iohannis nu are nicio problemă în a se afişa alături de doamna Kovesi. Sunt convins că majoritatea populaţiei ştie că preşedintele încalcă Constituţia. Dar, nu suntem, totuşi, un popor al legii. Sigur că pe textul de lege de pe care ne învaţă Occidentul şi de 30 de ani ni se dau lecţii că trebuie să respectăm legea, lucrurile intră într-o coliziune majoră. Încălcarea legii în Occident este o coliziune majoră pentru un om politic sau un cetăţean. Dar în cazul acesta, iată, nu se aplică. Trebuie să învăţăm că naţiunile au interese. N-au prieteni, ci interese. Interesul Occidental în România în acest moment este ca războiul româno-român să continue. Domnul Iohannis, doamna Kovesi au sprijinul Occidentului în această privinţă." a concluzionat analistul politic Bogdan Chirieac.

Vezi şi: Magistraţii europeni condamnă protocoalele secrete. Chirieac: Document devastator


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel