Analistul politic Bogdan Chirieac, jurnalista Diana Tache și președintele GIP, Mugur Ciuvică, au avut un schimb savuros de replici în cadrul emisiunii "Miercurea Neagră" de la DC NEWS, în legătură cu vizita lui Klaus Iohannis în Egipt, la COP27.
"Haideți să vorbim un pic despre faptul că domnul președinte Klaus Iohannis e la plajă în Egipt, frumos, cum comentați, domnul Ciuvică? E la summit-ul climatic, e la plajă, la chestia asta, la Marea Roșie", a început, ironic, analistul politic Bogdan Chirieac.
"Înțeleg că e cu domnul Macron", a spus Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice.
"E cu toată lumea bună", a continuat Bogdan Chirieac.
"Păi, vedeți, dacă nu se ducea ziceați că uite nu l-au invitat și pe Iohannis la plajă, că s-au dus toți președinții. Pe Sunak, ăsta de e prim-ministru al Marii Britanii de două săptămâni, la el a fost scandal invers. Sunak a zis că abia a fost numit, că are treabă multă și nu poate să se ducă la summit-ul cu clima și l-au înjurat ăia în Anglia că nu se duce la summit-ul cu clima, care e important, să salveze planeta, și cică e arogant. Vedeți? Domnul Iohannis s-a dus la summit-ul cu clima, deci se ocupă să vă răcească un pic", a mai spus Mugur Ciuvică.
"Vai de capul la săracii ăștia de britanici, pe cuvântul meu, nu știu ce să mă fac cu ei. Deci Sunak, absolvent de Oxford și de Standford a spus: "Domnule, eu am treabă acasă, lăsați-mă cu întâlnirile astea de la plajă". Englezii lui l-au certat, dar nu e că Marea Britanie nu a participat, ba o fi participat, dar o fi participat un ministru din guvernul respectiv care avea mai puțină treabă", a spus Bogdan Chirieac.
"Vreun secretar de stat... Acum, totuși, nu mergi la nivelul ăsta de reprezentare la plajă...", a intervenit Diana Tache.
"Ba da, acum pe bune, doamna Tache, s-au dus acolo tot felul de ăștia importanți" nu a întârziat să o contrazică Mugur Ciuvică.
"Da, poate că nu au atâta treabă acasă, cât are teoretic domnul Iohannis pe partea asta", a intervenit Bogdan Chirieac.
"În legătura cu situația cu clima, vine iarna, vine partea de ski, adică trebuie să știm dacă se încălzește, nu se încălzește, se topește zăpada, cum va fi pe pârtie. E important să se specializeze pe partea asta cu clima și schimbările climatice", a continuat ironia Diana Tache.
"Dar credeți că de la plajă vine cu chef de muncă domnul președinte Iohannis și dă pe cineva afară?", a întrebat Bogdan Chirieac.
"Acum vă dați seama că genul acesta de speranță moare ultima, dar până la urmă moare și ea", a răspuns Diana Tache.
Vezi mai mult în video:
Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul evenimentului "Promoting Climate Change Education" organizat în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) care are loc în Egipt, la Sharm El-Sheikh, că educaţia este una dintre soluţiile durabile la criza climatică.
"Am convingerea fermă că una dintre soluţiile durabile la criza climatică este educaţia. Declanşarea schimbării comportamentale încă din primele etape prin educaţie este esenţială pentru atingerea obiectivelor noastre de reducere a emisiilor. În acest sens, în România propunem măsuri precum o platformă digitală cu resurse educaţionale privind schimbările climatice, o Săptămână Verde în timpul anului şcolar, precum şi o reţea de şcoli verzi şi o infrastructură educaţională sustenabilă", a spus preşedintele Iohannis.
El a arătat că tinerii sunt şi vor rămâne principalii parteneri în lupta împotriva schimbărilor climatice.
"Avem nevoie de energia şi creativitatea lor pentru a ne sprijini eforturile. Conştientizarea cu privire la problemele climatice prin educaţie şi dezvoltarea competenţelor i-ar dota cu instrumentele adecvate pentru a fi agenţi puternici pentru acţiuni climatice în cadrul societăţilor. În acest sens, trebuie să profităm la maximum de iniţiative precum Anul european al competenţelor în 2023", a afirmat președintele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu