Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că afirmaţiile premierului Victor Ponta prin care a ”decretat” faptul că va fi declarat incompatibil de ICCJ au fost ”o imixtiune a politicului în actul de justiţie”, în timp ce declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au fost ”o scăpare”.
Iohannis a fost întrebat dacă este de părere că în ultima perioadă a fost cazul presiunilor asupra justiţiei din zona politică sau a şefului statului.
"Eu aş crede mai degrabă că există presiuni din partea primului ministru care nu mai departe de ieri n-a găsit lucru mai bun să facă decât să se pună în faţa camerelor de luat vederi în Parlament şi să decreteze că eu voi fi găsit incompatibil. Asta se numeşte imixtiunea politicului în actul de justiţie", a declarat Iohannis la Realitatea TV.
El a fost întrebat dacă în cazul preşedintelui Traian Băsescu nu este vorba de imixtiune.
"Nu, cred că e vorba de o scăpare, sub imperiul circumstanţelor", a răspuns Iohannis.
De asemenea, el a fost întrebat dacă are aceeaşi opinie şi despre afirmaţiile şefului statului de marţi în privinţa celor conţinute în dosarul EADS în care până acum nu a fost deschisă vreo procedură.
"Timpul alocat campaniei, din păcate, nu-mi permite decât să urmăresc puţine declaraţii ale preşedintelui. Cum nu candidează, nu reuşesc să le văd pe toate", a răspuns preşedintele PNL.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că liderul PNL Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta este practica unitară a acestei instanţe, în toate cazurile anterioare de incompatibilitate pronunţându-se similar.
"Cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum (...) Rezultatul este ştiut de toată lumea, domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta e practica unitară a ICCJ, în toate cazurile anterioare au spus la fel", a susţinut Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu