Iohannis, la Strasbourg: Mesaj cu subînțeles în fața Europei, pentru PSD

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) că este nevoie de societăți democratice, în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor.

"Avem nevoie de societăți democratice solide, în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor legitime numai pentru că sunt o majoritate, de societăți în care principiul cooperării loiale și constructive între instituțiile democratice funcționează ireproșabil. Într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziție nu poate fi văzută ca element distructiv și nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic. Este doar o parte — la fel de legitimă ca efortul și activitatea majorității — a unui sistem democratic liberal sănătos, de care cu toții avem nevoie dacă dorim să gestionăm cu succes actualele provocări ale prezentului", a declarat șeful statului la APCE.

El a amintit că pe 6 aprilie, împreună cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, va inaugura la București o Conferință Internațională organizată în colaborare cu Comisia de la Veneția cu privire la Rolul majorității și al opoziției într-o societate democratică.

"Este un subiect de mare actualitate, în contextul anumitor evoluții din unele state membre. Apreciez inițiativa secretarului general, care a solicitat Comisiei de la Veneția să elaboreze un set de linii directoare privind această chestiune", a afirmat Iohannis.

Președintele a precizat că relevanța Comisiei de la Veneția trebuie accentuată, în contextul diferitelor evoluții din unele democrații europene, amintind că România a beneficiat de expertiza acestei instituții începând cu avizul privind prima Constituție democratică a României, din 1991, până la asistența cu privire la multe acte legislative esențiale funcționării statului de drept în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel