Iohannis: "Legea amnistiei și grațierii, o catastrofă". Chirieac: Este meritul președintelui

Vineri, 6 ianuarie, la CSM, Klaus Iohannis a adus în atenția opiniei publice o discuție practic inexistentă până la acest moment: legea amnistiei și grațierii. Chiar dacă a avut o opinie virulentă, președintele are un merit: a pus subiectul pe tapet de la cel mai înalt nivel.

Analistul politic Bogdan Chirieac a remarcat acest lucru la Antena 3, în emisiunea Mariei Coman.

"Eu respect foarte mult punctul de vedere al președintelui țării. Probabil că este un început de discuție și ar trebui să vedem partea pozitivă a declarației sale.

Iată că domnia sa pune oficial, pe tapet, de la cel mai înalt nivel, o discuție despre amnistie și grațiere. Merită salutat că însuși președintele țării - sigur, exprimând un punct de vedere - pune pe tapet acest lucru.

Klaus Iohannis a venit și a spus că amnistia nu este bună. Nimeni nu discuta despre acest subiect. Acum s-a deschis ringul pentru dialog. Poate că sunt unii care vor spune că este o soluție bună, alții vor spune că este bună, dar în anumite condiții. Este meritul președintelui Klaus Iohannis, în discursul pe care l-a rostit la CSM, că a pus pe tapet amnistia și grațierea.

Dacă însuși președintele țării a vorbit despre acest subiect în fața noului CSM, consider că deja este o problemă serioasă. Eu salut acest lucru și este meritul președintelui Klaus Iohannis că a ridicat problema; sigur - cu punctul său de vedere. Dânsul nu este de acord, dar din acest moment urmează discuțiile. Mi se pare foarte important, este un punct de plecare oficial. Vineri, 6 ianuarie, președintele aduce în atenția opiniei publice din România, o lege a aministiei și grațierii", a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.

[citeste si]

Klaus Iohannis a afirmat vineri că o lege a amnistiei și grațierii ar fi o catastrofă pentru democrația românească, arătând că se va opune în cazul unui astfel de act normativ.

"Un astfel de demers, o lege a amnistiei și grațierii care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți care pot fi periculoși pentru persoane, poate și pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofă pentru democrația românească. Dacă ar exista o astfel de inițiativă eu m-aș opune cu toată greutatea și puterea funcției prezidențiale. Sper să nu fie cazul. Ca să reducem probabilitatea unui astfel de demers am spus aceste lucruri în public, în fața dumneavoastră", a zis Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel