Iohannis, mesaj de Ziua Aviației: Exemplul lor, un reper pentru noi

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. 

Președintele a subliniat că exemplul de devotament şi cutezanţă al militarilor este un reper pentru noi şi generaţiile care vor veni. 

Astăzi, 20 iulie 2017, de ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene şi onorăm contribuţia tuturor militarilor şi civililor care şi-au pus destinele în slujba Aripilor Româneşti. De la înfiinţarea, în 1893, a primei aerostaţii a armatei noastre şi până în prezent, la intrarea în dotare a avionului de luptă F-16, Forţele Aeriene au parcurs un drum lung al evoluţiei, marcat de pasiune, de vocaţia pionieratului, dar şi de sacrificii. Cele două Războaie Mondiale au reprezentat probe de foc pentru Forţele Aeriene Române, care au îndeplinit sarcina apărării spaţiului aerian românesc şi a obiectivelor terestre şi navale, civile şi militare, afirmă Iohannis, în mesajul transmis. 

Totodată, şeful statului arată că participarea militarilor Forţelor Aeriene la misiuni complexe, sub egida NATO, ONU, OSCE şi a Uniunii Europene, dovedeşte profesionalism şi patriotism. 

Profesionalism și patriotism

Exemplul de devotament şi cutezanţă al acestor oameni minunaţi reprezintă un reper pentru noi şi generaţiile care vor veni. Tot astăzi îi cinstim pe toţi deschizătorii de drumuri care, prin efortul lor creator, au contribuit la dezvoltarea aviaţiei şi a ştiinţei aeronautice româneşti şi mondiale - personalităţi remarcabile, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli şi Hermann Oberth. Îi sărbătorim, de asemenea, pe cei din aviaţia civilă de transport şi din cea utilitară, dar şi pe împătimiţii aviaţiei sportive, care prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea economiei şi la promovarea sportului românesc, spune preşedintele Iohannis, potrivit Agerpres.

El le mulţumeşte tuturor aviatorilor militari sau civili, care participă la misiuni de salvare-evacuare şi la alte intervenţii de urgenţă, pentru modul exemplar în care îşi fac datoria. 

Îmi exprim admiraţia şi recunoştinţa faţă de dragostea de zbor şi abnegaţia cu care exercitaţi această profesie de credinţă, fără să ţineţi cont de restricţiile şi sacrificiile inerente. Vă încurajez să perseveraţi în a vă pregăti şi a vă antrena, pentru a menţine cele mai înalte standarde de profesionalism. Vă asigur de întreaga mea preţuire, vă doresc multă sănătate şi vă felicit pentru modul remarcabil în care vă îndepliniţi misiunile! La mulţi ani şi cer senin!, a fost mesajul şefului statului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel