Iohannis, motivare refuz. Olguța Vasilescu, prima reacție

Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu

Olguța Vasilescu a reacţionat după motivarea refuzului transmis de Klaus Iohannis.

"Este exact ceea ce ne aşteptam. A scris ceva ca să nu se spună că nu a dat o motivare, dar nu are nicio legătură cu ceea ce a solicitat CCR. La prima numire, pentru funcţia de ministru al Transporturilor, vreau să îi amintesc că este o funcţie politică şi că şi dumnealui, deşi era profesor de fizică, şi-a dorit să fie, la un moment dat, vicepremier şi ministru de Interne, nefiind politic, neavând altă calificare, decât cea de profesor de fizică. Aş vrea să îi reamintesc şi că am fost primar ca dumnealui, deci avem aceleaşi competențe, cu diferenţa că am condus un oraş dublu ca mărime. Din această funcţie, am gestionat multe lucrări de infrastructură, am avut în subordine chiar şi o regie de transport, dar este mai puţin important, pentru că funcţia de ministru este o funcţie politică", a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

"Îi voi trimite o copie după cartea mea de identitate"

"În ceea ce priveşte a doua respingere, vreau să reiterez ceea ce am spus şi eu şi colegii mei: nu există niciun motiv de nelegalitate sa de incompabilitate. Să nu uităm că am mai fost ministru, că sunt deputat ales în Parlamentul României şi s-ar fi constatat până acum dacă ar fi fost o asemenea stare. Sunt cetăţean român, cu domiciliul în România, aşa cum cere legea. De asemenea, nu am nicio condamnare penală. El acum cere o dovadă pentru aceste lucruri. Nu înţelegem ce dovadă.

Aş vrea, de asemenea, să spun că au mai fost şase miniştri numiţi, acum câteva zile, de către domnul Klaus Iohannis pentru care nu a mai cerut niciun fel de confirmare suplimentară. Dacă îşi doreşte, eu îi voi trimite o copie după cartea mea de identitate pentru că văd că serviciile pe care le are în subordine nu au fost în stare să găsească o copie", a mai spus Lia Olguța Vasilescu.

Vezi și: Iohannis, motivare refuz. Nicolicea: Lucrează după Constituția veche. Trebuie sesizată Curtea

Iohannis, avertizat. Codrin Ștefănescu: Nu vom sta cu brațele încrucișate'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel