Klaus Iohannis nu e de acord cu prevederea din proiectul de modificare a legilor justiției, potrivit căreia președintele nu mai poate numi procurorii-șefi dacă aceștia au primit aviz negativ de la CSM.
Întrebat în timpul conferinței de presă de marți dacă atribuțiile președintelui rămân neschimbate în legătură cu numirea procurorilor-șefi și dacă președintele va putea numi un candidat care are aviz negativ de la CSM, Klaus Iohannis a spus că este vorba doar de un proiect.
„Aceste chestiuni sunt momentan în faza de proiect, ele vor fi discutate, vor intra în dezbatere parlamentară și după aceea vom vedea în ce formă vor ajunge ele. Evident că eu nu cred că atribuțiile președintelui României trebuie diminuate și în consecință personal nu sunt de acord cu această variantă, dar nu știu dacă ea va rămâne sau nu”, a declarat Klaus Iohannis.
Acesta a explicat că propunerile sunt analizate de o comisie de parlamentari, după ce ele nu au fost inițial dezbătute în coaliție.
„Proiectul elaborat de ministrul Stelian Ion nu a fost dezbătut în aceste formate, ci a fost trimis direct CSM-ului spre avizare, ceea ce nu a corespuns nici intenției coaliției, nici spiritului legii, drept pentru care coaliția a înființat o comisie de parlamentari care împreună cu ministrul și cu alte autorități vor analiza aceste propuneri”, a mai spus Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News