Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte astăzi, la ora 11,00, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban.
Una dintre temele de discuţie va fi posibilitatea declanşării de alegeri anticipate. Într-o conferinţă de presă susţinută joi, Iohannis a spus că alegerile anticipate sunt posibile.
"Eu cred că sunt posibile şi mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate", a afirmat Iohannis, arătând că întâlnirea cu premierul va avea loc "înainte de masă", potrivit Agerpres.
Acesta a susţinut că şi premierul Ludovic Orban îşi doreşte alegeri anticipate, adăugând că este mulţumit de activitatea Guvernului. El a fost întrebat dacă, în situaţia în care PSD nu va depune moţiune de cenzură, îi va sugera premierului Ludovic Orban să demisioneze.
"Asta este o chestiune pe care nu am discutat-o. Este evident că pentru a ajunge la anticipate, cunoaştem prevederea constituţională, este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este evident moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces. Aceste chestiuni le voi discuta şi cu premierul şi cu alţii. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni", a răspuns Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News