Klaus Iohannis a criticat modul în care au fost organizate alegerile europarlamentare 2019. În acest sens, președintele a anunţat că va înfiinţa o comisie specială la Administraţia Prezidenţială care să găsească soluţii astfel încât situaţii similare să nu se mai repete şi la viitoarele alegeri.
Publicitate
”Nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării, în organizare, am avut probleme și în țară, foarte mulți români s-au arătat revoltați pentru că au trebuit să stea la coadă și în țară. Am văzut toți, cu mare tristețe, imagini cu mii și mii de români la cozi. Voi înființa o Comisie mixtă care va începe să lucreze, rolul acestei Comisii este de a identifica problemele majore, de a veni cu soluții”, a spus Klaus Iohannis.
”Nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării. Probleme grave în organizarea acestor două tururi de scrutin, fiindcă am avut două alegeri, și europarlamentare, și referendum. Avem probleme, am avut probleme și în țară. Foarte mulți români s-au arătat revoltați că au trebuit să stea la coadă și în țară. Unii au reclamat că au fost mult prea puține ștampile de vot, alții au reclamat că au fost mult prea puține cabine de vot și așa mai departe. Deci, se vede că întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului și nu pentru încurajarea votului. Este ceea ce am spus înainte de 26 mai, că PSD-ul se pregătește să boicoteze referendumul. Dar, probleme extrem de grave au fost în secțiile de votare, la multe dintre secțiile de votare din străinătate. Am văzut cu toții, cu mare tristețe și cu multă supărare, imaginile cu mii și mii de români stând la cozile interminabile, oameni care au mers dimineața la vot și au ajuns să voteze seara. Oameni care au mers la prânz la vot, au stat până seara și nu au mai apucat să voteze. Probleme peste probleme.
Aceste probleme trebuie rezolvate însă urgent, fiindcă vine următorul tur de scrutin, în toamna acestui an avem prezidențiale și, fiindcă nu am încredere în Guvern să găsească soluții rapide și corecte, voi înființa la nivelul Administrației Prezidențiale o Comisie mixtă care va începe să lucreze. Îi voi invita pe toți cei care au atribuții în domeniu, rolul acestei Comisii este de a identifica problemele majore, de a veni cu soluții și de a propune aceste soluții autorităților care pot veni cu reglementări, Parlamentului, Guvernului, AEP-ului, în principal. Dar, după atâtea probleme, este evident că trebuie să existe și urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost aceste alegeri, trebuie să plătească cu funcția. Atenție, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc și alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză.
Așadar, fiindcă nu au știut să își dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu