Iohannis: Plagiatorii, o pată pe obrazul universităţilor din România

Doctorat
Doctorat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că este nevoie ca universităţile să îşi respecte statutul, astfel încât plagiatorii să fie eliminaţi. În ultimii ani, în România a fost demascată o adevărată fabrică de doctorate. 

Publicitate

"Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi hoţii s-au cocoţat în vârful statului şi acest lucru a fost posibil şi datorită toleranţei prea mari a societăţii şi a mediului universitar faţă de plagiat, fiindcă plagiatul este o formă de hoţie. Dacă este tolerată, concluzia politicienilor este că şi mai mult sunt toleraţi şi se poate, şi acum, din păcate, avem dovada că la noi momentan se poate sau s-a putut. Sper să se termine acest 's-a putut' cât mai repede", a spus şeful statului, la dezbaterea 'Become your best! - printr-un învăţământ superior de calitate', organizată la Universitatea de Vest din Timişoara.

Problema, veche de 30 de ani

Iohannis a precizat că 'problema a apărut în anii '90, când din iniţiativa unor cadre universitare foarte mulţi politicieni au fost atraşi spre universităţi, idee bună s-ar putea spune, dar doar ca să fie atractivi pentru politicieni li s-a oferit pe tavă un doctorat sau două'.

"Foarte repede unii politicieni au observat că acest lucru se poate şi fără să facă ei nimic, că li se livrează şi lucrarea, aproape că şi dezbaterea li s-a livrat şi aici universităţile au tras frâna de mână foarte târziu. Evoluţia este mai complexă, de lungă durată şi nu poate fi rezolvată, din păcate, doar spunând să se termine cu plagiatul, fiindcă lucrurile între timp s-au complicat. Părerea mea - cine a plagiat să rămână fără titlul obţinut şi fără beneficiile obţinute din plagiat, dar acest lucru nu trebuie să îl facă nici poliţia, nici procurorii, ci universitatea care a emis titlul respectiv, dacă vorbim de titluri universitare, dacă vorbim de altceva sunt alte instituţii care trebuie să intervină. Până nu ajungem la acest mecanism de auto-curăţire problema nu se rezolvă. (...) Eu cred că este interesul intim al universităţilor să îşi respecte statutul şi eliminând nu plagiatul, plagiatorii", a subliniat preşedintele.

El a arătat că, în alte ţări, politicienii acuzaţi de plagiat pleacă din politică.

"Plagiatul nu există numai la noi, există şi în altă parte, vorbesc de democraţiile consolidate, dar în altă parte, dacă despre un politician apare discuţia că ar fi plagiat, el pleacă din politică. Nu vreau să dau acum nume ale unor politicieni, unii chiar cu o carieră briliantă în politică, ce dintr-o dată s-au oprit şi au plecat", a spus şeful statului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel