Iohannis pleacă din țară

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis va participa, în perioada 19-20 septembrie, la reuniunea informală a Consiliului European de la Salzburg.

Alegeri prezidentiale 2024

Pe agenda discuțiilor se află teme privind migrația, securitatea internă a Uniunii Europene, precum şi ultimele evoluții referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ceea ce privește gestionarea migrației, accentul va fi plasat pe cooperarea cu statele terţe şi reforma sistemului Dublin.

Președintele României va pleda pentru continuarea discuțiilor privind Regulamentul Dublin în vederea obținerii unei soluții consensuale, care să asigure un echilibru între solidaritatea și responsabilitatea statelor membre, cu păstrarea caracterului voluntar al oricărei forme de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională, potrivit Administrației Prezidențiale. De asemenea, în vederea implementării concluziilor Consiliului European din luna iunie,  Klaus Iohannis va sublinia că România este deschisă să contribuie într-un mod constructiv la dezbaterile privind cele două noi concepte, și anume „platformele regionale de debarcare" și „centrele controlate".

Teme prioritare

Cu privire la securitatea internă, protecția frontierelor externe, securitatea internă a Uniunii Europene şi securitatea în spaţiul cibernetic vor fi cele trei teme prioritare abordate în cadrul reuniunii.

Președintele României va arăta că țara noastră susține demersurile de consolidare a coordonării dintre statele membre şi instituţiile europene, pentru o gestionare eficientă a numeroaselor provocări de securitate cu care se confruntă Uniunea Europeană.

De asemenea, Klaus Iohannis va evidenția că România acordă o atenție deosebită securității cibernetice, atât din perspectiva caracterului său global, care necesită consolidarea cooperării în interiorul Uniunii și cu partenerii internaționali, dar și din perspectiva nevoii de creare a unui ecosistem european cibernetic fiabil, sigur și deschis.

Discuţiile cu privire la Brexit au scopul de a evalua stadiul negocierilor şi modalitatea de organizare a fazei finale a acestora. În acest context, Președintele României va reitera importanța menținerii unei voci unitare și coerente a Uniunii Europene în procesul de negociere cu partea britanică, în vederea obținerii unui acord de retragere echitabil pentru toate părțile. Președintele Klaus Iohannis va arăta că, pentru România, este prioritară protejarea drepturilor și a intereselor cetățenilor săi care locuiesc în Regatul Unit.

Totodată, preşedintele României va pleda pentru o relație cât mai strânsă între Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel