Iohannis cere noului Parlamentul să reexamineze legea care interzice vânzarea acțiunilor statului.
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis joi, 24 decembrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.
„Legea nr. 173/2020 interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută. De asemenea, potrivit acestui act normativ, pe aceeași perioadă de timp se suspendă orice operațiuni privind înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la societățile la care statul are calitatea de acționar, începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 173/2020. Precizăm că prin Decizia Curții Constituționale nr. 589/2020 s-a reținut că, în înțelesul Legii nr. 173/2020, sintagma „participațiile statului” are în sfera de cuprindere atât acțiunile și părțile sociale, ca valori mobiliare emise de societăți comerciale, cât și activele, activele funcționale sau cu caracter social, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți care desfășoară activități comerciale.
Ca urmare a efectelor generate de Legea nr. 173/2020 asupra operatorilor economici la care statul deține calitatea de acționar, îndeosebi asupra societăților aflate în dificultate, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, s-a prevăzut înlocuirea în cuprinsul Legii nr. 173/2020 a sintagmei „participațiile statului” cu expresia „acțiunile deținute de stat”.
Din perspectiva consecințelor pe care, de principiu, adoptarea unei legi de respingere a unei ordonanțe de urgență le implică și ținând seama de obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență nr. 166/2020, considerăm că este necesar ca Parlamentul să reanalizeze soluția de respingere a acesteia, prin raportare la necesitățile care au impus adoptarea acestui act normativ de către Guvern, și anume protejarea interesului statului în domeniul societăților la care deține calitatea de acționar și dezvoltarea acestor operatori economici în condiții de eficiență și profitabilitate. În opinia noastră, interzicerea unor operațiuni de transfer, precum cele prevăzute de art. 241 din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998 (care asigurau fluidizarea activității economice a unor operatori economici la care statul are calitatea de acționar sau evitarea riscului falimentării sau scăderii drastice a capacităților de producție a societăților comerciale deținute de stat), poate echivala, pe fond, cu o limitare a capacității operatorilor economici direct vizați de a acționa în vederea redresării și creșterii rezilienței, deosebit de importantă îndeosebi în contextul actual, ceea ce ar contraveni, în ultimă instanță, chiar obiectivului urmărit de legiuitor, și anume protejarea intereselor naționale în activitatea economică.
Adoptarea Ordonanței de urgență nr. 166/2020 a fost motivată de Guvern și de necesitatea contracarării consecințelor generate de Legea nr. 173/2020 asupra planurilor de restructurare elaborate de operatori care au în derulare ajutoare de stat, precum Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. sau Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. În acest context, considerăm necesar ca, în cadrul reexaminării legii, Parlamentul să analizeze și să stabilească, în acord cu dispozițiile art. 115 alin. (8) din Constituție, și efectele pe care le va produce respingerea OUG nr. 166/2020 asupra calității de beneficiar de ajutor de stat al companiilor vizate, dar și asupra capacității de producție și/sau serviciilor oferite de acești operatori economici, în termen de standarde, costuri sau chiar disponibilitate, în lipsa unei posibilități de utilizare în condiții de maximă eficiență a ajutorului de stat deja acordat, sau care va fi acordat în decursul perioadei de 2 ani, pentru care Legea nr. 173/2020 a stabilit interdicțiile.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.”, arată Administrația prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News