Primarul Sibiului Klaus Iohannis, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat, joi, că nu este surprins că Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul său, acuzându-l de conflict de interese de natură administrativă și penală, considerând că este vorba de o interpretare excesivă a legislației.
„Nu-i nici un conflict de interese după legea din această republică”, a declarat Klaus Iohannis, adăugând că nu este surprins de acțiunea ANI.
„Nu mă surprinde. Hai să nu zic ceva ce… Dar este o interpretare excesivă a legislației. Sigur că am fost președinte al Forumului (al Forumului Democrat German, n.r.), dar nu am fost nici măcar reprezentant în AGA la societatea Honterus, nici membru în AGA și ca și președinte al Forumului, am avut cu totul alte atribuții decât de a mă ocupa de Honterus. Iar ca și primar, am semnat actele în baza unor documente care au rezultat din licitații publice. Deci nu poate să fie”, a adăugat Iohannis, citeat de ampress.ro.
Potrivit primarului municipiului Sibiu, speța în cauză nu era oricum de competența ANI, întrucât nu a fost defel implicat în activitatea societății comerciale la care se face aluzie. „Oricum, conflictul de interese ar fi putut să apară în măsura în care aș fi putut să am un beneficiu din acest contract. Or, nici nu poate fi vorba de așa ceva pentru că nu am fost în niciun fel implicat în activitatea societății Honterus. Deci o nouă speță discutabilă. Eu sunt în perfectă legalitate. Vă dați seama că aceste chestiuni le-am discutat cu juriștii înainte să mergem pe varianta tipografiei Honterus și am constatat că nu e nici un fel de problemă”, a mai spus Klaus Iohannis.
Ce acuzații i se aduc primarului Iohannis
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul lui Klaus Iohannis, pe motiv că primarul Sibiului s-a aflat în conflict de interese. Potrivit ANI, Iohannis a semnat, în 2010, un contract de prestări servicii între Primărie şi o societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărei preşedinte era.
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și S.C. Tipografia Honterus S.R.L., societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). Iohannis a deținut funcția de Președinte al F.D.G.R. în perioada 2002 – 2013, precizează ANI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu