Iohannis, referendum justiție. PNL atacă raportul din Parlament: un fals

Raluca Turcan
Raluca Turcan

PNL susține că raportul Comisiilor juridice privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de organizare a referendumului este un "fals" și cere refacerea acestuia. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Raportul comisiilor este un fals. Raportul este falsificat în mod grosolan faţă de votul şi dezbaterile din comisie. Din nefericire, proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text. Sunt amestecate prevederi legate de referendumul consultativ solicitat de preşedintele Iohannis şi cu cele de referendum de modificare a Constituţiei. Astăzi, documentul supus votului este unul fals. Preşedintele are dreptul de a consulta Parlamentul. Comisiile au dat un aviz favorabil fără niciun amendament. Solicităm refacerea raportului", a afirmat Turcan în plenul Parlamentului.

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a replicat: "Să trecem la treabă!". Social-democratul Nicuşor Halici a citit raportul Comisiilor juridice şi a susţinut că nu este un fals.

"Nu este vorba de niciun fals. Noi nu facem decât ca preşedintele să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia", a spus Halici.

Ce se arată în raportul Comisiilor juridice

Potrivit raportului Comisiilor juridice, avizul pentru solicitarea preşedintelui Iohannis este unul favorabil, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să respecte Constituţia, Legea 3/2000 privind organizarea referendumului, deciziile CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Marţi, Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz favorabil pentru organizarea referendumului.

Vezi și: Iohannis, referendum 26 mai. Decizia parlamentarilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel