Președintele României, Klaus Iohannis, va avea vineri o ședință importantă la Palatul Cotroceni.
UPDATE
Întâlnirea este în plină desfășurare:
Știrea inițială
Aceasta va avea loc la ora 13:00. Tema este evaluarea situației economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.
Au fost invitați prim-ministrul, Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, potrivit Administrației Prezidențiale.
Klaus Iohannis a mai avut o întâlnire în acest format şi pe data de 8 mai. Președintele declara atunci că este 'clar' că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi va trebui finanţat.
'Am discutat situaţia economică, situaţia bugetului, situaţia generală. Ne-am concentrat în această discuţie, în partea după introducere, pe două teme - prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost iniţial (...), la începutul anului, planificat, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. (...)
Ceea ce ne dorim cu toţii este să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, într-o situaţie de criză' menționa Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu