Bogdan Chirieac a făcut o scurtă analiză, luni, înainte de întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîţu.
Președintele Klaus Iohannis are o întâlnire, la Palatul Cotroceni, luni, la ora 12.30, cu premierul Florin Cîțu, tema discuțiilor fiind criza guvernamentală.
„Informația esențială este întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Florin Cîțu. Domnul Iohannis a făcut-o publică, altfel îl chema, venea și pleca fără să aflăm. Eu aștept din această întâlnire să se întâmple ceva. Nu știu... Să se retragă domnul Cîțu la cererea domnului președinte Iohannis? E o posibilitate, să știți. Poate nu în momentul acesta. Poate să dea un calendar al retragerii domniei sale. Dar, dacă președintele dorea să aibă consultare, nu era nevoie să o facă publică. Deci, cred că, în acest moment, elementul crucial este această întâlnire”, a spus Bogdan Chirieac, luni, la Antena 3, înainte de a începe întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Florin Cîțu.
„S-ar putea ca, peste 30 de minute, să aflăm o soluție la această criză, o retragere a lui Florin Cîțu și, eventual, numirea unei alte personalități care să formeze Guvernul, fiindcă Klaus Iohannis a închis poarta PSD-ului”, a mai spus Bogdan Chirieac.
Amintim că liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a cerut Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură depusă de senatori și deputati USR si AUR.
„Mai multe semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate / scanate neîndeplinind cerința de semnătură olografă în original în dreptul numelui – prenumelui initiatorului (cel putin 12 semnături scanate, de ex. semnăturile de la pozitiile 60, 62 și 72). Unele semnături sunt redate cu ștersături ori corecturi efectuate direct pe text, prin suprapunerea unor linii corectoare (ex. pozitiile 43 si 44)”, potrivit cererii făcută de grupul parlamentar PNL din Senat. Liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, spune că semnăturile sunt valide, deși au fost contestate. Mai multe, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu