Iohannis, suspendare. Eugen Tomac: Una dintre cele mai mari prostii

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Președintele PMP, Eugen Tomac, este împotriva suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. 

"Consider că ar fi una dintre cele mai mari prostii pe care le poate face PSD, în cazul în care va merge pe ideea suspendării şefului statului. Nu există niciun temei la ora actuală pentru a-l suspenda pe preşedinte şi categoric suntem împotriva unei asemenea aventuri, care pur şi simplu ar pune România pe lista neagră a ţărilor din UE. O suspendare a preşedintelui în preajma preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar însemna o izolare, practic, şi un mesaj prin care clasa politică de la Bucureşti ar lăsa sentimentul că nu suntem capabili să gestionăm probleme de interes major european, pentru că o asemenea aventură ar pune România într-un unghi extrem de prost şi ar arăta că actuala majoritate are nişte limite evidente de a înţelege mecanismele europene şi modul cum trebuie să funcţioneze un stat de drept", a declarat Eugen Tomac pentru. 

În opinia sa, PSD nu va merge până la capăt cu acest demers al suspendării şefului statului. 

"Nu cred că PSD va merge până la capăt, dar, dacă o vor face, pentru că au mai încercat de două ori prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi nu au reuşit, nu au niciun motiv să creadă nici la ora actuală că vor reuşi. Mai mult decât atât, să nu uităm un lucru extrem de important, data trecută toate partidele, mai puţin PDL, s-au coalizat într-o asemenea aventură de tristă amintire precum cele două suspendări, acum ar rămâne doar PSD şi ALDE în acest proiect, pentru că sunt convins că, după şocul pe care l-au luat la votul Codului penal, cei de la minorităţi şi implicit UDMR nu cred că s-ar aventura în procesul de suspendare a unui preşedinte care provine din rândul unei comunităţi minoritare din România. Deci sunt mai multe elemente care nu pot fi puse în oglindă în raport cu celelalte două suspendări, când împotriva preşedintelui Băsescu au existat, aş putea spune, aceleaşi motivaţii - tot dorinţa de a subordona Justiţia în România", a explicat Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel