Alina Mungiu Pippidi a vorbit, la B1 Tv, despre scandalul suspendării președintelui.
”Mie mi se pare că sunt două direcții: una este cea din vara lui 2012, adică o direcție spre escaladare, spre destrămarea completă minimei solidarități care stă la baza unui stat și invocarea tuturor actorilor externi, să se amestece aici, să ne facă nouă ordine. În țări ca a noastră, marile destabilizări nu sunt urmate de progrese și de evoluții semnificative, ci sunt pași înapoi. Cred că nu e un scenariu pe care să-l dorească cineva.
Al doilea scenariu
Celălalt scenariu e să nu repetăm anul 2012, să arătăm că am învățat ceva și să găsim niște soluții negociate la toate conflictele care sunt pe masă, oricât de târziu ar părea. Atunci când niciunul din parteneri nu e suficient de tare să-l elimine pe celălalt, nu e niciodată prea târziu să te oprești. Sugestia mea e să ne gândim cum ne putem opri. Fiecare trebuie să dea câte ceva, într-o negocieri nu are cum să câștige o singură parte. Interesul nistru comun e să evităm ce s-a întâmplat în 2012” a spus Alina Mungiu Pippidi, la B1 Tv.
Sinucidere pentru PSD
”Când ești într-un stat de drept, dreptatea e de partea regulilor, unicul lucru care te apără într-un stat de drept sunt regulile, previzibilitatea lor și că nu ne apucăm să le schimbăm și să le folosim contra celorlalți, le folosim în litera lor” a subliniat aceasta. Alina Mungiu Pippidi: ”Am spus că ar fi maximum de sinucidere pentru PSD să-l suspende pe Iohannis, pentru că Iohannis nu are o mare tracțiune populară, dar dacă l-ar suspenda pe motive greșite, lumea s-ar solidariza cu el. Iohannis e echilibrat, nu va merge pe varianta suspendării, nu e disperat, nu a pierdut alegerile, deci nu cred că ar ajunge la mijloace disperate ca să zdruncine țara. Cred că vrea să existe o președinție europeană de mare succes, să arate bine, să se poziționeze ca lider european” a subliniat aceasta, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu