Iohannis: UE într-o situație complicată. Se caută soluții pentru România

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, că UE se află într-o situație complicată dar că preocuparea sa în momentul de față este să găsească cele mai bune soluții pentru România.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Cluj, că UE e într-o situaţie complicată şi că preocuparea sa e să găsească cele mai bune soluţii pentru ţară. 

'În ultimii doi ani, chestiunile legate de UE au fost chestiuni asupra cărora m-am aplecat foarte mult. UE e într-o situaţie complicată şi cu toţi trebuie să găsim soluţii. Ambiţia mea e să găsesc pentru România cele mai bune soluţii', a menţionat Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la dezbaterea ,,Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene', organizată la Cluj-Napoca de Grupului de reflecţie şi analiză internaţională CITADEL, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. 

Dezbaterea, la care a participat şi rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop, s-a concentrat pe analiza problemelor actuale cu care se confruntă UE şi pe prezentarea viziunii României privind reformarea proiectului european. 

Dezbaterea a fost organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Studenţilor, marcată pe 17 noiembrie, începând cu anul 1941, printr-o decizie a Consiliului Internaţional al Studenţilor, organizat la Londra, pentru a comemora demonstraţiile din 1939, desfăşurate la Universitatea din Praga, împotriva ocupaţiei germane asupra Cehoslovaciei. 

Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL a fost înfiinţat în anul 2013, ca iniţiativă a unor tineri specialişti în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, studii europene, studii americane, studii culturale şi economie internaţională din cadrul Facultăţii de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel