În direct, la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a reacționat cu privire la declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a invitat toate partidele politice să semneze un acord național.
”E un început. Cred că și președintele Klaus Iohannis merită o șansă, ca să spun așa. Dânsul lansează inițiativa pe care putem deja să o numim Pactul European. Despre asta este vorba. Trebuie să definim ce înseamnă România europeană. Cred că este lucrul esențial. Într-o Românie europeană, procurorul general al României este un fost ajutor de torționar din epoca comunistă? Într-o Românie europeană, oamenii sunt ținuți la pușcărie, după care instanțele de judecată îi achită definitiv? Mai sunt și alte aspecte privind România europeană. Sănătate, infrastructură, bună guvernare, administrație. Că nici politicienii sau administrația nu sunt îngeri, fie vorba între noi.
Cred că inițiativa președintelui Iohannis - să semnăm un pact european - este foarte bună. Orice inițiativă, în care pui pe toată lumea la masă, eu cred că este una foarte bună. Dar cred că primul lucru care trebuie făcut este să definim ce înseamnă România europeană pentru că nu îmi e foarte clar. Ungaria sau Polonia sunt țări europene? Cu siguranță sunt. Problema este că sunt mereu în opoziție cu Bruxelles. Marea Britanie, care iese din Uniunea Europeană, pe 31 octombrie, este țară europeană? Eu cred că e fundamental europeană. Deci, atenție cum se definește România țară europeană”, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac.
Întrebat cum vede faptul că Iohannis nu a renunțat la acuzațiile față de coaliția de guvernare PSD-ALDE, Bogdan Chirieac a răspuns:
”Nu știu, nu știu dacă România europeană este un lucru unde împarți lumea în două categorii. PSD-iștii și românii. Că asta arăta excelența sa, Klaus Iohannis, în discursurile sale de campanie. Erau PSD-iștii și românii. Asta este țară europeană? Mie nu mi se pare. Este foarte periculos să ai o asemenea abordare. Dar, din nou, eu cred că inițiativa domnului președinte Klaus Iohannis este o inițiativă bună. Dacă nu începem să dialogăm, cu siguranță nu vom ajunge nicăieri, decât la haos și distrugeri”.
Vezi și: Iohannis vrea ACORD NAȚIONAL cu toate partidele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu