Între 20-23 februarie 2017 a avut loc la Skopje, Macedonia, Simpozionul internațional "Hamlet and Europe - To be or not to be" și, totodată, reuniunea de constituire a Academiei Europene a Balcanilor (Academia Balkanika Europeana), al cărei președinte a fost ales ION CARAMITRU, prin propunerea unanimă a membrilor fondatori ai acestui nou înființat for academic.
Inițiatorul ambelor evenimente este cunoscutul dramaturg, romancier şi scenarist macedonean Jordan Plevnes (autor, printre altele, al piesei CHIRIL ŞI METODIU, WHO ARE YOU?!, prezentată în premieră absolută la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional NETA din 2015), totodată fondator (în 2007) și rector al Universității de Arte Audiovizuale (ESRA) din Skopje- prima universitate privată de arte audiovizuale din Macedonia.
În calitatea sa de Doctor Honoris Causa al acestei Universități (titlu decernat anul trecut), ION CARAMITRU a susținut, în deschiderea simpozionului, comunicarea cu titlul Hamlet și teatrul lumii în viața mea.
Membrii fondatori ai noii ACADEMII EUROPENE A BALCANILOR, reuniți într-o primă ședință prezidată de Ion Caramitru, au adoptat, cu acest prilej, în data de 21 februarie 2017, un document-manifest al acestui for, intitulat Declarația de la Skopje, document semnat de o serie de personalități marcante ale lumii culturale contemporane din 10 țări:
Jasmila Zbanic, regizoare de film, Marina Finci pictor și grafician, Gradimir Gojer autor, regizor de teatru și poet, toți din Sarajevo, Bosnia Herțegovina
Nicolas Wieers , directorul Festivalului Balkan Trafik, Bruxelles, Belgia
Jean-Patrick Connerade, profesor la Imperial College London, Marea Britanie, președintele Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (EASAL),
Jordan Plevnes, autor, Rector al Universității de Arte Audiovizuale (ESRA), membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere și Alexandre Prokopiev, autor - din Skopje, Macedonia,
Branislav Micunovic, fost Ministru al Culturii din Muntenegru
Alek Popov, romancier şi Hristo Boytchev, dramaturg, Sofia, Bulgaria,
Atanasis Vistonitis, autor, Atena, Grecia,
Bashkin Shehu, scriitor şi Vaso Tole , compozitor, Tirana, Albania,
Ion Caramitru, fost Ministru al Culturii din România, președinte ales al Academiei Europene a Balcanilor,
Svetlana Broz, autor și regizor de film, director al Gariwo și Vladislav Bajac , romancier și poet, Geo poetika, Belgrad, Serbia.
Iată mesajul central al acestei Declarații, pe care o atașăm și integral, în traducere românească:
”Ne apropiem de a șaisprezecea aniversare a Tratatului de la Roma, care a îndemnat popoarele libere să se reunească în jurul marelui proiect european. Ne amintim de celebra frază a lui Jean Monnet cu privire la nevoia de a reconstrui Uniunea Europeană pe o bază culturală. Acesta a fost obiectivul nostru din Skopje, când am reunit cercetători și artiști reputați, reprezentând zece state din regiune pentru a înființa Academia Europeană a Balcanilor.
Academia Europeană de Științe, Arte și Litere împreună cu Academia Europeană a Balcanilor susțin proiectul unei noi construcții europene bazate pe valori umaniste și culturale comune”.
"Balcanii sunt inima Europei”
Ion Caramitru
DECLARAȚIA DE LA SKOPJE
Într-un moment în care națiuni europene de frunte reacționează la propriile probleme interne privind spre interior și periclitând întregul proiect al Uniunii Europene, există o oportunitate și o datorie pentru țările mai mici de a prelua ștafeta și de a o duce mai departe. În acest context, țările din sud-estul Europei - și în speță: Macedonia – au de jucat un rol federativ. Timp de prea multă vreme, Balcanii au fost scena unor conflicte datorate disensiunilor politice. Astăzi, popoarele din această regiune nutresc o aspirație comună: de a crea o familie europeană bazată pe valori culturale comune, nu pe rivalități economice și comerciale care sunt consecința inevitabilă a tratatelor semnate până în prezent. Facem apel la o revigorare culturală a Europei, la declarații clare ale valorilor pe care le împărtășim cu toții, la un Parlament cu puteri reale și la dizolvarea stratificării birocratice auto-contradictorii, care a împiedicat construcția unei veritabile Uniuni politice.
În această privință, Academia Europeană de Științe, Arte și Litere susține instaurarea unui nou model în care patrimoniul nostru cultural va stabili legătura reală între națiuni. Ne apropiem de a șaisprezecea aniversare a Tratatului de la Roma, care a îndemnat popoarele libere să se reunească în jurul marelui proiect european. Ne amintim de celebra frază a lui Jean Monnet cu privire la nevoia de a reconstrui Uniunea Europeană pe o bază culturală. Acesta a fost obiectivul nostru din Skopje, când am reunit cercetători și artiști reputați, reprezentând zece state din regiune pentru a înființa Academia Europeană a Balcanilor.
Academia Europeană de Științe, Arte și Litere împreună cu Academia Europeană a Balcanilor susțin proiectul unei noi construcții europene bazate pe valori umaniste și culturale comune.
"Balcanii sunt inima Europei”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News