Deţinătorii platformei Bilet.ro îl acuză pe directorul TNB, Ion Caramitru, preşedinte al UNITER, că vinde biletele la Festivalul Naţional de Teatru exclusiv prin firma MyStage Ticketing SRL, apropiată fiilor lui. Din cauza comisioanelor practicate, preţul biletelor a fost mărit cu circa 25%, susţin cei de la Bilet.ro.
În cadrul unei conferinţe de presă, Ion Caramitru a vorbit despre relaţia contractuală dintre TNB şi Bilet.ro. După părerea celor de la Bilet.ro, directorul TNB a făcut afirmaţii false şi îşi exprimă public îndoielile privind transparenţa recentelor decizii ale lui Ion Caramitru referitoare la iniţierea unei colaborări cu MyStage Ticketing.
[citeste si]
"Astazi Ion Caramitru a sustinut o conferinta de presa in cadrul careia a facut inca o data afirmatii false cu privire la relatia contractuala dintre TNB si BILET.ro. In acest context am decis sa imi exprim public indoielile cu privire la transparenta recentelor decizii ale lui Ion Caramitru cu privire la initierea unei colaborari cu myStage Ticketing.
- Ar fi foarte interesant de aflat pe ce principii a fost atribuit contractul pentru vanzarea de bilete la Festivalul National de Teatru (FNT) unei companii cu un sistem imatur si fara referinte. De retinut ca FNT este organizat de Uniter, al carui presedinte este Ion Caramitru. Firma myStage Ticketing a fost infiintata in August 2015, imediat dupa aceea a intrat automat in parteneriat cu Uniter (prin Teatrul Nostru), iar 2 luni mai tarziu a fost aleasa sa se ocupe de vanzarea biletelor de la FNT. Punerea in vanzare a biletelor a fost intarziata cu 2 saptamani de la data initial anuntata pe site-ul FNT datorita problemelor tehnice aparute.
- Actionarul unic myStage Ticketing apare ca fiind asociat cu Stefan Caramitru (fiul lui Ion Caramitru) in aceeasi companie Integrity Investment Partners (conform retelelor de socializare). O fi o simpla coincidenta de nume?
- Andrei Caramitru (alt fiu al lui Ion Caramitru) a fost implicat personal in discutiile tehnice si de negociere cu banca pentru implementarea sistemului de plati online (fiind mentinut in copie la corespondenta myStage.ro cu banca in vara anului 2015). O fi o alta coincidenta de nume?
- Decizia pentru implementarea sistemului myStage la TNB a fost luata exclusiv de Ion Caramitru, desi sistemul nu era evident pregatit sa faca fata cerintelor teatrului. Din acest motiv s-a solicitat catre firma care detine BILET.ro sa continue serviciile pana cand myStage va finaliza aplicatia, fapt refuzat de catre BILET.ro. Decizia de a implementa un sistem nepregatit o fi fost exclusiv in beneficiul TNB?
- Folosirea sistemului myStage nefinalizat a generat haos in interiorul TNB, cozi la casa de bilete ca in anii 2000 si a restrictionat accesul publicului la achizitii online pe TNB.ro aproape intreaga luna Ianuarie.
- Contractul de vanzare online semnat de TNB cu BILET.ro era valid pana in anul 2018 si a fost reziliat unilateral de catre Ion Caramitru fara nici un motiv, desi incalca conditiile contractuale.
- Decizia introducerii my Stage s-a luat in ciuda faptului ca un calcul foarte simplu arata ca spectatorii platesc acum in medie cu 25% mai mult pentru comisioane comparativ cu anul trecut. Pentru ce trebuie sa plateasca publicul aceste sume in plus?
- Ion Caramitru s-a simtit obligat sa-si justifice decizia de schimbare a sistemului catre intreg personalul TNB desi sindicatul nu a solicitat acest lucru. Gestul ar fi fost admirabil daca nu ar fi folosit in justificare doar informatii false, sume umflate si scoase din context. O fi DOAR un alt exemplu de manager neinformat?
Acestea fiind spuse nu pot decat sa continui sa am incredere ca justitia va raspunde la aceste intrebari si va face lumina si in acest caz", spun cei de la Bilet.ro pe pagina lor de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu