Ion Doldurea, primarul din Caracal, a demisionat din PSD. Este tatăl bărbatului care deținea firma cu stația GPL din Crevedia. Rămâne doar edil.
Ionuț Doldurea, patronul firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia, este fiul unui important primar PSD, Ion Doldurea.
„Sunt puternic afectat și îndurerat de tragedia care a zguduit comunitatea locală din Crevedia și transmit întreaga mea compasiune familiilor greu încercate, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital și cetățenilor care au avut de suferit de pe urma deflagrației.
De asemenea, transmit sănătate și putere celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor și luptă pentru recuperare. Am constatat că una dintre declarațiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoțiilor și devastat de vestea primită, a fost interpretată și exploatată altfel decât cum am vrut să transmit.
Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spațiul public a fost indusă ideea că aș fi nepăsător față de efortul și sacrificiul pompierilor și forțelor de ordine implicate într-o astfel de situație.
La momentul acelei discuții cu jurnalista, pe baza informațiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajați ai firmei, victime ale deflagrației, și pe de altă parte, la pompieri ca profesioniști aflați într-o operațiune în care își asumă riscuri. Raportat la situația de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la fața locului pentru stingerea incendiilor aparține pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia ”e problema lor”.
Ca om, evident că sunt devastat de ideea că mulți pompieri au fost răniți și alți oameni au suferit ca urmare a acestui incendiu, repet, un accident.
Vreau să fie foarte clar că pentru mine, ca om, pompierii români sunt eroi care știu că își riscă viața zi de zi și pot suferi răni grave, fiind pregătiți în orice moment de sacrificiul suprem.
Având în vedere situația creată, deși nu am și nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD și, implicit, din orice altă funcție politică deținută”, a transmis Ion Doldurea.
Ion Doldurea ne-a acordat un interviu, sâmbătă noapte, după tragedia de la Crevedia.
Despre declarația despre morții din incendiu făcută la România TV, primarul ne-a zis: „Nu știam despre ce este vorba. Vă dați seama că nu sunt genul de om care să spună așa ceva. Nu știam cine a murit. Nu aveam detalii când am fost sunat. Știam doar că sunt niște oameni răniți. Eu sunt plecat din țară. Mă voi întoarce mâine. Îmi voi sprijini băiatul pentru că este un copil extraordinar care muncește de 20 de ani în această branșă. Ce a realizat a realizat prin munca lui, niciodată altcumva. Muncă cinstită și corectă. Să nu mai spună lumea de beizadele pentru că nu este așa. Eu sunt primar de doi ani și ceva. Nu am beneficii de pe urma GPL. Am lucrat în această branșă până acum cinci ani”.
„Acum asta s-a întâmplat. Este o tragedie. Sunt lucruri care se întâmplă care fac parte din viață. Normal că îmi pare rău de orice om rănit. Ce am zis despre pompieri am zis-o din cauza emoțiilor și nu aveam toate informațiile. Erau informațiile la cald”, a mai spus primarul din Caracal pentru DC News. Vedeți aici mai mult - https://www.dcnews.ro/doldurea-primarul-din-caracal-fiul-meu-nu-era-asociat-cu-borcea-la-firma-de-gpl-imi-voi-sprijini-baiatul-sa-nu-mai-spuna-lumea-de-beizadele-pentru-ca-nu-este-asa_927812.html#google_vignette
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu