Ion Iliescu a inaugurat PSD Austria

psd
psd

Filiala din Austria a Partidului Social Democrat (PSD) a fost inaugurată vineri, 11 noiembrie, la Viena, în prezenţa Preşedintelui de Onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, Preşedintelui PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, preşedintelui Tineretului Social Democrat, deputatul Nicolae Bănicioiu şi cu sprijinul cordonatorului PSD Austria, Florin Vasiloni.

Prezenţa politică a PSD în comunităţile de români din afara ţării este utilă şi necesară, a afirmat Ion Iliescu, salutând înfiinţarea organizaţiei Românilor Social-Democraţi din Austria şi calificând-o drept un început bun, alături de fondarea celorlalte filiale social-democrate din statele cu comunităţi mari de români. Ion Iliescu a subliniat de asemenea importanţa reprezentării intereselor diasporei şi implicării acesteia mai active pe plan politic având în vedere faptul că, pe lângă probleme tipice societăţii româneşti cu care se confruntă cei din ţară, românii de peste hotare se lovesc mai presus de toate de problema integrării, trasnsmite Agerpres.

Utilitatea înfiinţării de organizaţii politice în diaspora este necesară pentru fiecare partid în parte, a afirmat Nicoale Bănicioiu. Recensământul realizat de curând în România indică o scădere dramatică şi progresivă a populaţiei ţării, motiv pentru care este nevoie ca orice partid politic să reprezinte românii de peste hotare, să le cunoască problemele şi să le accepte părerile, a continuat preşedintele Tineretului Social Democrat, subliniind importanţa conectării permanente a diasporei la viaţa politică din România şi îndemnând românii de peste graniţe la o implicare mai activă în viaţa politică din ţara natală.

Cristian Rizea a salutat proiectul politic al PSD, născut cu un an în urmă, ca urmare a influenţei decisive a diasporei la alegerile trecute. Proiectul vizează crearea de filiale social-democrate în oraşele cu comunităţi mari de romani, pentru a veni în apărarea intereselor românilor din strainatate, a le oferi acestora posibilitatea unei mai bune integrări socio-economice şi de a se implica activ în viaţa politică şi socială din ţările de inserţie. Cristian Rizea a făcut apel la comunitatea de români din Austria să contribuie, cu sprijinul românilor din ţară, la depăşirea greutăţilor cu care se confruntă România , menţionând că PSD are deja în vedere o serie de măsuri ce urmează să vină în sprijinul exclusiv al diasporei. Cu acelaşi prilej, Cristian Rizea a anunţat vizita în Austria a preşedintelui PSD, Victor Ponta, care va avea la începutul lunii decembrie o întrevedere cu cancelarul austriac, dar şi cu diaspora română.

Florin Vasiloni a salutat înfiinţarea organizaţiei Românilor Social-Democraţi din Austria, subliniind importanţa reprezentării intereselor comunităţii numeroase a românilor din această ţară, care numără 60.000 de persoane. Domnul Vasiloni a dorit de asemenea să precizeze că a fost deja aleasă componenţa comitetului de conducere al PSD Austria, la preşedinţia căruia se află doamna Laura Hahn.

Cu prilejul inaugurării filialei PSD, comunitatea de români din Austria a avut ocazia de a se delecta cu un concert inedit susţinut de artistul Gheorghe Zamfir şi de a participa la lansarea celui de al douăzecelea volum semnat de Ion Iliescu, intitulat 'Fragmente de viaţă şi istorie trăită', o cronică a ultimilor 22 de ani. Cartea stă la temelia PSD rememorând viaţa politică română, precum şi istoria partidului, printr-o descriere a etapele formării acestuia, de la Frontul Salvării Naţionale pâna la PSD-ul modern. Preşedintele de Onoare al PSD a subliniat că volumul invită cititorul să reflecteze asupra ultimilor ani din istoria României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel