Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că organizarea unui congres al partidului nu mai reprezintă nicio grabă, pentru că este nevoie de o "perioadă de reflexie după rezultatele de la sfârșit de an".
"Nu-i nicio grabă și e nevoie și de o perioadă de reflexie după rezultatele de la sfârșit de an, nu? Adică e o perioadă în care membrii de partid trebuie să tragă niște concluzii, niște învățăminte și să fie o discuție firească în conducerea de partid, cel mai mare partid al țării care a are responsabilități. Deci un congres nu e o chestiune oarecare", a declarat Ion Iliescu la Ateneul Român.
În opinia președintelui de onoare al PSD, alegerea unui nou președinte al Consiliului Național este oportună. "E o structură de partid, a fost Năstase președinte al Consiliului, va trebui să se pronunțe dacă își alege președintele, intră în structura statutară a partidului", a spus el.
În ceea ce privește absența sa din ultima perioada de la ședințele de partid, Ion Iliescu spune că aceasta se datorează în principal vârstei, având în schimb o comunicare cu conducerea PSD. "Am și eu o vârstă, nu-mi mai pot permite să merg la toate ședințele Și voi merge selectiv, la cele mai importante. Altminteri, suntem în comunicare indirectă sau directă, dar la reuniuni, la ședințe m-am mai abținut. Timpul pe care îl am vreau să-l folosesc ca să scriu în continuare", a completat președintele de onoare al PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News