Ion Lucian: Mereu mergeam să ne colindăm profesorii. Erau ca un fel de părinţi pentru noi

Atunci când vine vorba de cadourile primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă, gândul marelui actor Ion Lucian se îndreaptă, în mod automat, către nopţile de Sfântul Nicolae de când era copil.

„Primeam şi de Crăciun cadouri, dar eu am un cult special pentru Sfântul Nicolae. În fiecare an, în timp ce mă rugam la iconiţa Sfântului Nicolae, cineva rugat de părinţii mei intra pe geamul special deschis şi lăsa cadourile. În fiecare an se întâmpla aşa. La vârsta de 12 ani, am rămas singur în Bucureşti, părinţii mei fiind în Cadrilater pentru a se ocupa de uzinele româneşti pe care bulgarii nu vruseseră să le cumpere. Stăteam la naşii mei, nişte oameni cu posibilităţi materiale ceva mai reduse. În acel an, de Sfântul Nicolae am stat singur într-o cameră de 2/3 metri şi plângeam. La un moment dat s-a auzit o bătaie în uşă, iar naşa mea a intrat cu o tavă plină de dulciuri şi de cadouri. A fost un moment aproape mistic pentru mine“, povesteşte maestrul Lucian, acum în vârstă de 86 de ani.

„Crăciunul era mereu bogat în zăpadă, dar grijuliu cu gradele din termometru“, îşi aminteşte marele actor, care povesteşte cum, în fiecare an, de Ajun, pornea împreună cu prietenii de la şcoală, şi îşi colindau profesorii. „Mereu mergeam să ne colindăm profesorii. Erau ca un fel de părinţi pentru noi. Într-un an ne-a prins ora 1.30 în noaptea de Ajun la colindat. Am făcut o escală să ne odihnim pe statuia regelui Carol I din Piaţa Palatului. Tocmai am revăzut zilele acestea noua statuie care a fost aşezată în acel loc şi mi-am adus aminte de acea noapte“, poveşteşte Ion Lucian.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News