Ion Mincă, soţul Lilianei Mincă, va fi exclus din Partidul Conservator săptămâna viitoare, a anunțat Daniel Constantin. "Nu agreez ideea ca o familie să stea cu un picior în Opoziţie şi cu altul la Putere", a declarat președintele PC.
„I-am cerut lui Ion Mincă demisia din toate funcţiile din partid imediat după plecarea Lilianei Mincă. Nu agreez ideea ca o familie să stea cu un picior în Opoziţie şi cu altul la Putere, aşteptând o oportunitate după alegeri! Având în vedere că nu şi-a dat demisia tocmai pentru a-şi păstra postul de consilier local PC la Mangalia, voi propune marţi Biroului Executiv Central excluderea sa din partid", spune Constantin, printr-un comunicat.
Totodată, Partidul Conservator va propune Consiliului Local Mangalia un alt membru pentru a ocupa postul de consilier local.
Încă președinte al filialei Constanța, Ion Mincă, a anunţat recent că va candida la următoarele alegeri din partea UNPR. Mincă nu demisionează din PC deoarece şi-ar pierde postul de consilier local.
Soția acestuia, Liliana Mincă, a plecat la UNPR, la sfârșitul anului trecut. Mincă era şefa femeilor PC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News