Actualele prognoze meteo indică faptul că România nu va avea o iarnă grea, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.
'Pot fi perioade în cursul lunilor decembrie, ianuarie sau februarie cu temperaturi scăzute, însă prognozele actuale nu indică faptul că vom avea o iarnă grea', a precizat Sandu.
Potrivit acestuia, în luna noiembrie temperaturile medii vor oscila între 2 şi minus 2 grade, în decembrie valoare climatologică normală va fi de minus 0,6 grade şi în ianuarie de minus 3,1 grade.
'Vreau să precizez că, fiind vorba de prognoză pe termen lung, nu este exclus ca într-o perioadă de mai multe zile să existe şi temperaturi de minus 35 de grade. Noi nu spunem că nu va fi viscol sau zile cu temperaturi de minus 30 de grade. Ştim doar că prognozele pe care le avem la ora actuală conţin informaţii prin care să nu speriem lumea', a spus directorul ANM.
Întrebat dacă temperaturile din această perioadă sunt normale din punct de vedere climatologic, Ion Sandu a confirmat acest lucru.
'Temperaturile din această perioadă depăşesc normele climatologice normale, însă trebuie precizat să, statistic, în România au existat foarte mulţi ani în care s-au înregistrat 20 de grade', a explicat Sandu.
Acesta a menţionat că va prezenta mass-media următoarea prognoză în data de 5 decembrie. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu