Ion Ţiriac, anunț surpriză la sediul FRT: ”Mai mult nu am”

Ion Ţiriac a anunțat perioada în care va activa ca președinte al federației Române de Tenis și care îi vor fi obiectivele.

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, miercuri, la finalul Adunării Generale în cadrul căreia a fost ales, că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.

'Când am venit aici, am venit cu ideea, şi am spus-o, vă rog frumos nu mă alegeţi dacă nu credeţi că pot în şase luni de zile, pentru că mai mult nu am, să fac să se mişte acest angrenaj care este blocat de ani de zile. Este o ruşine pentru acest sport care are în spate o moştenire pe care trebuie să o respectăm din toate punctele de vedere. Dacă e să ne vedem toţi, hai să ne gândim la după Halep, şi nu numai la ea, sunt nişte fete care sunt în primele 100. Ce rămâne? Sunt mai multe direcţii, au fost aleşi aceşti patru vicepreşedinţi care trebuie puşi la muncă pentru că eu nu pot să îmi dedic 12 ore pe zi numai tenisului, dar trebuie să îmi dedic, pentru că am promis. Voi face cât pot şi cât pot de repede. În teritoriu mie îmi trebuie copii până la şase ani acum, la 10 ani copilul trebuie să fie deja format, e târziu să începi la 10 ani. Noi întotdeauna am avut juniori campioni la Wimbledon, la Roland Garros şi foarte puţini, în afară de Pavel, Tecău şi Mergea, au rămas. Deci trebuie să mergem înainte. Boala tenisului mondial este cum ajunge un tânăr undeva să joace la turneu minor chiar', a declarat Ţiriac.

Întrebat de ce va sta doar şase luni la conducerea FRT, Ţiriac a spus că nu are mai mult timp: 'Pentru că nu am timp. Eu nu am timpul respectiv ca să fac treaba asta, eu vreau doar să dau direcţia, să îi pun pe caii ăştia la lucru şi apoi să ducă stindardul mai departe. Nu demisionez după, îi dau stindardul altuia să îl ducă mai departe, unul din vicepreşedinţi sau ce or alege. Nu ştiu dacă voi veni mai mulţi bani odată cu alegerea mea. Unul dintre preşedinţi trebuie să fie ăla care merge cu căciula şi cu sorcova, adică trebuie să se gândească că nu trebuie să dispărem cu totul. Pentru că dacă în cinci ani de zile fetele astea se opresc, eu nu văd cine vine în locul lor'. Noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis spune că primul obiectiv este să deblocheze fondurile de la bugetul de stat acordate prin Ministerul Tineretului şi Sportului tuturor federaţiilor sportive.

O rușine nu numai a sportului românesc

'Am suferit pentru că ţara asta nu a avut bani să trimită un junior la un Grand Slam, nu vorbim de alte turnee, este o ruşine nu numai a sportului românesc, a noastră a tuturor, inclusiv a ministerului. Pentru că nu pot să blamez o ţară întreagă pentru o literă care a fost aprobată sau nu a fost aprobată. Noul statul trebuie făcut repede, trebuie să schimbăm treburile. Din oamenii ăştia care au fost aici, care vor să ne înhămăm la căruţă, sunt bineveniţi, inclusiv cu nişte nume ca Năstase, Begu, Copil, care au făcut ceva în tenisul ăsta ca să tragem căruţa mai departe. Finanţarea de la MTS este pentru mâine dimineaţă, din mizeria aia pe care o au, 0,029, cu întârzierea care a fost, să ne dea banii, pentru că avem de făcut aici centrul federaţiei şi alte zeci de cluburi care au fost lăsate în paragină. Şi apoi ne trebuie şi nişte legi', a mai spus Ţiriac.

Problema Arenelor BNR

Referitor la Arenele BNR, Ţiriac a afirmat că în următoarea perioadă situaţia va fi clarificată de către Camera Deputaţilor: 'Arenele BNR depind de Parlament acum, au trecut de Senat într-o zi şi nu ştiu de ce se opresc la Camera Deputaţilor de un an şi ceva de zile. Informaţia mea este că le bagă la vot, nu cred că poate să pice la vot pentru că ambele părţi, dreapta şi stânga, nu sunt atât de ingrate să nu dea sportului ceea ce ne convine nouă. După care mergem mai departe şi Banca Naţională are destui bani să plătească chiria, baza a fost complet închisă fără să aibă dreptul să o folosească'.

Ion Ţiriac a glumit pe seama mesajului prin care Simona Halep l-a felicitat pe o reţea de socializare pentru câştigarea alegerilor.

'Simona Halep nu m-a felicitat, mi-a trimis 'veşnica pomenire' pentru că nu ştie dacă trebuie să mă felicite sau să îmi taie gâtul', a mai spus Ion Ţiriac. Ion Ţiriac a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis. La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.

Citește și:

Simona Halep, mesaj pentru Ion Țiriac pe Instagram

Simona Halep, mesaj special după Sports Festival de la Cluj Napoca



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel