Ionel Arsene: 24 Ianuarie 1859, o pagină importantă din istoria poporului nostru

Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, spune că 24 Ianuarie 1859 a reprezentat o pagină importantă din istoria poporului nostru, unde cea mai arzătoare dorință s-a înfăptuit, căci s-a realizat Mica Unire.

"Făptuitori ai unui act istoric pe care și l-au dorit din toată inima, străbunicii noștri, acum 163 de ani, au „secat Milcovul dintr-o sorbire“ și cea mai arzătoare dorință a lor s-a înfăptuit, căci s-a realizat Mica Unire.

De pe 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, moldovenii și muntenii au trăit fără a mai fi despărțiți de hotar. Printr-un singur grai și-au exprimat dragostea de țară, iubirea față de semeni, și-au crescut pruncii cu aceleași cântece de leagăn. Așa s-a scris o pagină importantă din istoria poporului nostru.

Astăzi, cu mic, cu mare, trebuie să recapitulăm această lecție și să o cunoaștem precum pe sfintele rugăciuni, cu care începem și încheiem ziua.

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Să-nvârtim hora frăției

Pe pământul României!

Așa să ne ajute Dumnezeu! Să trăim uniți în cuget și-n simțiri, pe plaiurile atât de iubite de strămoșii noștri!", a postat Ionel Arsene pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel