Ionel Arsene, pe șantierele de investiții din Neamț: "Fapte, nu vorbe!"

Ionel Arsene
Ionel Arsene

Am verificat lucrările de pe strada Izvoare din Piatra-Neamț, rută prinsă în proiectul de realizare a Axei rutiere strategie 3, care va lega municipiul reședință de județ de limita Bacăului.

"Scopul deplasării mele în zonă a fost să verific stadiul lucrărilor începute în urmă cu circa două săptămâni. Prima etapă în execuția proiectului a fost de frezare a asfaltului deteriorat, iar în prezent se lucrează la pregătirea fundației drumului.

Strada Izvoare din Piatra-Neamț este una dintre cele mai invocate de către participanții la trafic, pentru că ani la rând a fost aproape impracticabilă, din cauza asfaltului distrus. Disconfortul creat șoferilor a fost subiect de discuție pentru autorități, riverani, șoferi, pentru că vrând-nevrând pe acolo se circulă foarte mult și fiind plină de gropi crea mari nemulțumiri tuturor celor care ajungeau în zonă.

Consiliul Județean Neamț a preluat această stradă de la Consiliul Local Piatra-Neamț și printr-un mare proiect european a intrat în reabilitare cu fonduri nerambursabile, în cadrul investiției „Axa rutieră strategică 3: Neamț - Bacău - Reabilitare și modernizare axa de transport Piatra-Neamț - Mărgineni - Făurei - Horia - Ion Creangă - Icușești - limită județul Bacău“.

Valoarea totală a proiectului este de 165,7 milioane de lei, din care 151,54 milioane de lei sunt fonduri europene", a anunțat liderul PSD al CJ Neamț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel