Ionel Arsene a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD Neamţ în cadrul Conferinţei extraordinare de alegeri care a avut loc, sâmbătă, la Piatra-Neamţ.
Mandatul de preşedinte al organizaţiei va fi pentru un an de zile, urmând ca în 2021 să aibă loc Conferinţa ordinară de alegeri. În funcţia de preşedinte executiv a fost ales primarul oraşului Târgu Neamţ, Vasilică Harpa, scrie Agerpres.
Ionel Arsene a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul alegerilor, că are încredere că organizaţia pe care o conduce va câştiga şi alegerile locale şi alegerile parlamentare.
"Îi asigur că toate energiile, experienţa mea şi priceperea le voi pune în slujba social-democraţilor din judeţ şi tot ce facem, să punem în slujba nemţenilor. Vom arăta oamenilor că suntem serioşi, că suntem oameni de cuvânt şi ce am promis acum patru ani am reuşit să facem şi ce vom promite, va fi ceea ce vrem să implementăm în judeţ. Suntem o echipă puternică, o echipă care va avea o abordare constructivă şi total diferită în următoarele alegeri. Ceea ce se întâmplă astăzi în societatea românească, ura care s-a instalat în societate şi în special între adversarii politici, nu este corectă. Conduita organizaţiei PSD Neamţ va fi să tratăm fiecare formaţiune politică din judeţul Neamţ ca un adversar şi nu ca un duşman", a declarat preşedintele PSD Neamţ.
Ionel Arsene şi-a anunţat, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri, candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Liderul PSD Neamţ a precizat că, în perioada următoare, vor fi realizate sondaje în baza cărora vor fi stabiliţi candidaţii pentru Primăria Piatra-Neamţ, Primăria Roman, precum şi pentru alegerile parlamentare.
Ionel Arsene ocupă funcţia de preşedinte al PSD Neamţ din anul 2010.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News