EXCLUSIV  Ionel Brătianu a strecurat în cabinetele europene harta românismului întreg

În numărul 33 din ziarul Românul, publicat la Arad, joi 6/19 Decemvrie 1918 i se aduce un elogiu lui Ion I.C. Brătianu (1864-1927) cunoscut și ca Ionel Brătianu. Acesta fusese prim-ministru între 1909-1911 și din 1914 până la 9 februarie 1918. La data scrierii articolului, Ionel Brătianu se pregătea să ia (sau luase deja!) în primire pentru a treia oară funcția de premier, de data aceasta a unei Românii mari, dar pe care nu a reușit să o păstreze decât până la 1 octombrie 1919, urmând să o redobândească cu o întrerupere din 1922 până în 1927, anul în care a și murit, la numai 63 de ani. În articolul de acum aproape un secol liberalului i se recunosc mai ales meritele în materie de politică externă considerându-se că are meritul de a fi „strecurat în cabinetele europene harta românismului întreg" și că „n'a uitat nici chiar pe Românii Timocului" și mai ales faptul că în alianțele politico-militare s-a orientat spre „cine servește cauzele națiunilor mici".

„Ionel Brătianu.

Ionel Brătianu a revenit la putere. Trebuia să revină îndată ce s'a prăbușit monarhia austro-ungară. Marele bărbat de stat era la cârmă în timpul cel mai greu, când trebuia să poarte pe umerii săi responsabilitatea viitorului neamului românesc întreg. Doi ani a tot ținut în mâinile sale viguroase cumpăna, și, paznic vigilent al desvoltării evenimentelor, cerceta platanele: de partea cui va fi biruința? In 1916 era foarte greu să știi cine va învinge. Germanii și aliații lor erau foarte puternici și zdrobiau cu pumnii lor de fier rând pe rând închiegările de state ale popoarelor mici pentruca să pregătească lovitura decisivă pentru dușmanii mari.

Ce putea să facă Brătianu? N'avea decât să sondeze încontinuu terenul, să înceapă finele discuții diplomatice, să cerceteze în inima unora și altora și să se convingă de partea cui e adevărul, care dintre grupările militare, ententa ori puterile centrale și-au pus la baza acțiunii lor principii de valoare înaltă morală, de dreptate indiscutabilă, și mai ales care are simpatii mai pronunțate, mai sincere față de neamul românesc?

Situațiunea lui Brătianu a fost foarte grea. Intre cine să aleagă? Intre Nemții trufași cari au toate șansele isbânzii cu arma, ori ententa ale cărei armate erau ținute locului de zidul de fier german? Ochiul ager a lui Brătianu, a putut însă îndată distinge unde este curățenia intențiunilor, cine servește cauzele națiunilor mici, cine se consacră scopurilor eternei civilizații. Opinia publică românească din regat începuse o mișcare de stradă pentru o acțiune alături de antanta, așa încât declararea de răsboiu puterilor centrale era întâmpinată de aprobarea unanimă a poporațiunii țării.

Brătianu s a lăsat călăuzit numai de posibilitatea împlinirii idealului național românesc. El a fost unul dintre bărbații de stat ai regatului român care se interesa de noi ardelenii și se informa de tot ce se petrece aici la noi. Nu putea lăsa din programul politicei sale cauza Românilor de peste hotare. A și făcut-o. Brătianu n'a uitat nici chiar pe Românii Timocului. Și înainte de a se hotărî ca să dea dorobanților și vânătorilor ordinul de trecere a Carpaților, lui Ionel Brătianu avem să-i mulțumim că a familiarizat lumea întreagă cu problema românească. Ne aducem aminte de câteva rânduri caracteristice ale unui scriitor care făcea parte din ceata detractorilor lui Brătianu. Spunea în ele, că chiar dacă România va pierde răsboiul, totuș lui Brătianu nu i se va putea contesta meritul că a strecurat în cabinetele europene harta românismului întreg.

Acest merit numai atunci ni se va arăta în toată mărimea dacă ne cugetăm cât de ignorante erau cabinetele europene, cât neinteres aveau față de cauza naționaliștilor și mai ales cât de mult escelau în lipsa de cunoștințe geografice și etnografice. Numai Brătianu mi-ar putea istorisi ce fizionomii speriate și neîncrezătoare vor fi făcut înșiși reprezentanții ententei în fața destăinuirilor că limita etnică a românismului este unda blondă a Tisei...

Din aceste rânduri putem vedea foarte clar rolul marelui președinte de cabinet român în anii 1914-16. Implinirea idealului național – iată problema cea mare ce trebuia rezolvată. Fiindcă ententa a fost totdeauna aplicată să ridice popoarele din mizerie și să le desrobească din subalternizarea rușinoasă, politică n a tergiversat prea mult ci a satisfăcut revendicările formulate de Brătianu. Convenția dintre România și ententa încheiată în 1916 este una dintre faptele diplomatice cele mai strălucite ale regatului român și care face gloria marelui Brătianu. In înțelesul acestei convenții România capătă întreg teritoriul asupra căruia și-a întins stăpânirea după Alba-Iulia Consiliul dirigent de la Sibiiu.

Ce s a întâmplat după intrarea în răsboiu a României, știm cu toții, mi-se strânge și acum inima de durere. Cade însă colosul rusesc, se eliberează Basarabia și se încheie pacea nedemnă dela București la 7 Maiu. Incapacitatea fizică și morală a armatelor puterilor centrale însă face imposibilă susținerea frontului cu armatele ententei înoite cu forțele proaspete ale republicei Statelor-Unite. Vertiginoasa cădere a zidului putred pe care-l dădea coaliția intereselor josnice ale puterilor centrale a adus eliberarea tuturor popoarelor, deci și a poporului românesc.

Ionel Brătianu a fost aclamat de opinia publică a regatului român la intrarea în acțiune în 1916. In decursul dezastrelor însă, o mare parte a acestei opinii s a purtat cu aversiune față de el și trebui să plece dela putere și să cedeze loc altora. Admiratorii de ieri s au schimbat în detractorii înverșunați de azi. Evenimentele de câteva luni încoaci reabilitează complet pe marele bărbat de stat român și-i duc la triumf politica s-a corectă , care singură a susținut legăturile de simpatie dintre popoarele civilizate ale lumii și Românii. Intreg neamul românesc este dator lui Brătianu cu recunoștință față de serviciul neprețuit ce mi-l'a făcut când a creat acele legături și le a cultivat cu o perseverență de fier care trăda pe omul de energie, care nu se clatină, nu bate în retrageri ci este hotărît să suporte toate consecințele convingerilor, acțiunilor începute în numele unor idei mari, unor scopuri mărețe. Detractorii numeroși vor fi siliți acum să-și ascundă fața în palme de rușine și să fie mustrați de conștiință că detrăseseră lui Brătianu creditul.

Ionel Brătianu este reabilitat complet de împrejurări și nimeni altul nu poate fi chemat de suveranul tuturor Românilor la putere decât el. Și actualul primministru al României vechi invitate, în viitorul apropiat va fi șeful unui cabinet al României-mari. Căci un singur guvern vor avea Românii depretutindeni, câteva portofolii sunt indispensabile să fie comune dupăcum indispensabile vor fi portofolii provinciale pânăce fizionomia românismului întreg va avea un tipar unic și se vor armoniza interesele de viață ale extremităților geografice.

In clipa când Consiliul dirigent a depus în mâinile regelui Ferdinand imperiul teritoriilor românești din Ardeal, Banat și Țara Ungurească și când s a pus pe statua lui Mihai Vodă Viteazul simbolul unității naționale politice, nu putea fi sărbătoarea deplină, decât punând destinele Țării în mâinile acelui bărbat care dela începutul răsboiului a urmat calea dreaptă spre înfăptuirea idealului național."

Notă: Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu. A fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.

A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului.

Când Ferdinand a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.

A fost fiul lui Ion C. Brătianu (1821-1891) și Pia Brătianu, născută Pleșoianu (1841-1920) și frate cu Florica, dispărută la numai 3 ani, Sabina (1863-1941, căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino), Constantin (1867-1950, inginer constructor și agronom, ultimul președinte al PNL),Vintilă (1867-1930, prim-ministru, primar modernizator al Capitalei), Maria (1868-1945, mama poetului Ion Pillat), Tatiana (1870-1940),Pia (1872-1946, căsătorită Alimăneșteanu) arată sursele deschise.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News