Ionuț Vulpescu acuză cultura părtinirii

Fostul ministru al Culturii, social-democratul Ionuț Vulpescu, critică demersul PNL și susținerea sa de către puteri ale României care s-au răzgândit. 

"Dacă noi, social-democrații, am fi îndrăznit să propunem modificarea legislației electorale cu două luni înaintea campaniei electorale, ne-ar fi făcut praf tot ce înseamnă "conștiință civică" în România. Cu siguranță colegii liberali ar fi sesizat Comisia de la Veneția și ne-ar fi acuzat că fraudăm alegerile, schimbând regulile chiar înainte de începerea procesului electoral", scrie fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, pe blogul său

Ionuț Vulpescu subliniază că nici lui personal nu i se pare normal ca primarul să fie ales cu un procent mai mic decât jumătate din alegătorii care se prezintă la vot, însă, precizează, că legea, buna sau rea, este în vigoare. El atrage atenția că cei care susțin demersul PNL "ne-au bătut la cap că nu se modifică regulile electorale în an electoral, cu mai puțin de 6 luni până la alegeri. Că, deși proaste, aceste reguli trebuie mai întâi respectate, și abia apoi schimbate. Numai că, insistând doar asupra modificării legii, facem un grav deserviciu clasei politice, care va fi din nou acuzată că pune interesele sale deasupra intereselor cetățenilor, că este dispusă doar la jocuri de putere, rupte de realitățile țării". 

Social-democratul constată că trăim "într-o cultură a părtinirii, în care unii au voie să spună astăzi contrariul a ceea ce au spus ieri, rămânând mereu campionii corectitudinii democratice și ai dreptății, în timp ce alții, chiar dacă fac totul pentru a se conforma regulilor, nu au dreptate niciodată. Este slăbiciune structurală a societății românești, care a avut consecințe grave, dacă ne gândim numai unde a dus atitudinea "corupții noștri sunt buni, corupții voștri sunt răi": avem mai multă corupție, și mai periculoasă, ca în urmă cu zece-doisprezece ani". 

Vezi aici opinia completă a lui Ionuț Vulpescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel