Ionuț Vulpescu: "Cu așa ceva PSD nu poate fi de acord"

Fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu a comentat propunerea PNL cu privire la "medicina preventivă". 

"Propunerea legislativă a liberalilor, privitoare, zice-se, la "medicina preventivă", a născut reacții extrem de virulente, iar în majoritatea comentariilor se folosesc termeni pe care până și cele mai lipsite de prejudecăți dicționare preferă să uite că există. Domnul Eugen Nicolăescu, unul dintre inițiatori, alături de Alina Gorghiu, se străduiește acum să ne convingă de faptul că n-am înțeles noi spiritul legii. Posibil. Numai că litera ei generează probleme, și reacțiile despre care am amintit. Fără a fi un proces de intenție, eu doar constat că majoritatea comentatorilor fac trimitere la faptul că ar fi o lege cu dedicație, de pe urma căreia ar avea de câștigat doar o, se pare, extrem de productivă industrie medicală, care se dezvoltă pe spinarea banilor publici", a scris Ionuț Vulpescu, pe blogul său

El amintește că spitalele au renunțat la laboratoarele proprii de analize și au externalizat activitatea, care se dovedește profitabilă. 

"Costurile serviciilor în sistemul public de sănătate au explodat după 2005, când același domn Nicolăescu, ministru al sănătății în guvernul Tăriceanu, a impus "manageri profesioniști" la conducerea spitalelor, în locul medicilor. Și așa au fost oferite sectorului privat serviciile de catering, de curățenie, de spălat lenjeria, de analize. Pur și simplu activitatea spitalelor, gândită ca un tot unitar, a fost fragmentată, și părți întregi din ea au fost oferite unora care le fac la prețuri adesea exorbitante", a scris ministrul Culturii.

[citeste si]

Ionuț Vulpescu adaugă că "Acum domnul Nicolăescu, în marea-i înțelepciune și generozitate, se gândește să le bată în cuie rechinilor, prin lege, partea de pradă: 0,5% din PIB. Chipurile pentru prevenție. Să nu fi aflat domnul Nicolăescu de faptul că jumătate din populația țării nu vede medicul la față, pentru că în mediul rural aproape că a dispărut medicina de familie? Să nu știe care este starea spitalelor din urbanul mic, din orașele mono-industriale? Să nu știe că și în marile orașe, centre universitare, mulți români nu au acces la o îngrijire medicală decentă?". 

"Combătând activ sărăcia, putem preveni apariția, sau după caz, agravarea multor boli"

Social-democratul subliniază că "De acord, medicina preventivă este necesară. Dar să începem prin a folosi banii respectivi pentru a readuce medicii în zonele în care lipsesc. Zone tot mai întinse, cum spuneam. Să vedem cum ar arăta un dispensar standard, care sunt nevoile de dotare, de încadrare cu personal medical. Să folosim banii pentru a pregăti personalul. Sunt specialități medicale pe cale de dispariție, deși bolile cărora li se adresează sunt bine-mersi, și se extind. Înainte de a ne gândi la programe mirobolante de screening, poate ne gândim cum să facilităm accesul la un medic celor care au nevoie de el. Și încă ceva: multe dintre bolile de care suferă românii sunt boli legate de, și agravate de sărăcie. Combătând activ sărăcia, putem preveni apariția, sau după caz, agravarea multor boli". 

"Cu așa ceva PSD nu poate fi de acord"

Ionuț Vulpescu a precizat că principiul prevenției este bun, dar legea moșită de liberali este proastă: "Nu este dedicată sănătății românilor, ci sănătății financiare a industriei medicale. Cu așa ceva PSD nu poate fi de acord. Și nu numai noi, ca partid, ci și românii, cei mai mulți dintre ei, nu pot fi de acord. Politica este și despre corecta ierarhizare a priorităților. Lucru pe care liberalii nu par să-l fi aflat, de vreme ce pun carul înaintea boilor. Dar povestea asta are și părțile ei bune. Se invită în dezbaterea publică și în campania electorală o temă cu adevărat serioasă, ce trece dincolo de superficialitatea celei privitoare la numărul de tururi de scrutin în care trebuie să fie ales un primar. O temă de viață și de moarte. Să n-o ducem în derizoriu, și să facem ceea ce așteaptă de la noi românii: să fim responsabili și să acționăm în interesul lor, nu în interesul cercurilor de afaceri". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel