Ionuț Vulpescu, ironic: „Trăim într-o lume a lui Caragiale, nu a lui Eminescu"

Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a postat un mesaj ironic pe pagina sa personală de Facebook duminică seara, în prag de Ziua Culturii Naționale.

`Mâine nu e numai despre crize politice, rezolvate sau amânate cu aerul că nimic n-a avut loc. În fiecare an, pe 15 ianuarie ne amintim de Mihai Eminescu și aniversăm Ziua Culturii Naționale.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a intenționat să ne transmită ideea că doreşte ca efigia culturală națională, patronul spiritului românesc, să fie Eminescu.

Din păcate, deşi nu este celebrată cu aceeaşi intensitate, cealaltă fațetă a spiritului național este, în ultimii ani, mult mai actuală. Trăim într-o lume a lui Caragiale, nu a lui Eminescu. În lumea trăncănelii, nu a bibliotecii, a flecărelii mărunte de cafenea, nu a interesului național, a "lanțului slăbiciunilor", nu a categoriilor kantiene.

Ce e încă şi mai grav, e că astăzi Dl. Goe s-a emancipat de mam'mare, mamița şi Tanti Mița şi a ajuns el însuşi om mare. Conduce, face şi desface, controlează. Deşi tot fără bilet călătoreşte, în fond, căci studiile şi le-a făcut pe sponci sau pe la vreo "privată" şi nu se pricepe cu adevărat la nimic. Pretențiile, ifosele, tupeul, obrăznicia, îi țin loc de competență, de ideologie, de reper moral.

De fapt, e chiar mult mai grav decât atât. Dl Goe, spunea un critic, are puritatea morală a copilului care nu ştie că face rău. Adesea mă întreb dacă nu cumva, între timp, am trecut granița patologicului: Goe cel de azi ştie că face rău şi îl face dintr-o voință şi o ambiție bestială. Râsul pe care l-a stârnit, decenii de-a rândul, literatura lui Caragiale nu a reuşit să îi înalțe pe unii la demnitatea modelului eminescian.

Ziua Culturii Naționale ar trebui să adopte, zic eu, o dublă efigie. Până când nu ne vom vindeca de tarele lumii lui Caragiale, nu vom avea acces la înălțimea şi puritatea gândului eminescian. Ne vom emoționa, la suprafață, citindu-i poezia, după care ne vom întoarce să trăim în comèdia umană caragialeană...`, a scris Vulpescu pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel