Ionuț Cristache a scris, pe pagina sa de Facebook, despre cazul șoferului cu numere de înmatriculare anti-PSD.
Jurnalistul susține că bărbatul s-a transformat într-un erou, devenind o sursă de inspirație.
"Nu știu dacă realizați, dar trăim în țara în care un șofer care și-a pus numărul de înmatriculare M #UE PSD a devenit erou! Literalmente erou! A însuflețit alți compatrioți să protesteze la fel, a devenit sursă de inspirație pentru dezbaterile tv, a frustrat zeci de influenceri și publicitari care probabil aveau coșmaruri încercând să screamă o lozincă, un slogan, un # smart împotriva PSD, a blocat o țară în regim de breaking news, a pus autoritățile în alertă, a generat reacții ale Ambassadei Suediei! Asta e țara!", a scris, luni, 30 iulie, pe rețeaua de socializare Facebook, jurnalistul Ionuț Cristache.
"Și vă rog, nu încercați să ideologizați o prostie! Nu e niciun sens abscons, nu e nimic profund, nu e nimic abisal! E fix ceea ce e, nimic mai mult! Mie personal mi-e jenă că am ajuns aici!", a adăugat Cristache.
Amintim că Poliţia Rutieră susţine că maşina cu numărul de înmatriculare "M..EPSD" nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu