Căpitanul echipei naţionale de tineret a României la Campionatul European U21 din 2019, portarul Ionuţ Radu, aflat în izolare la Parma ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Ionuț Radu a declarat că pentru prima oară în viaţa sa fotbalul este pe plan secund.
"Salutare români, mă adresez vouă de aici, din Italia, unde ştiţi bine situaţia cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi e dor de fotbal şi ştiu că şi vouă vă lipseşte. Dar pentru prima oară în viaţa mea fotbalul e pe plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data asta unele foarte dificile. Zilele trecute mă gândeam la faptul că în urmă cu mai puţin de un an am luptat împreună şi am atins un vis, calificarea la Jocurile Olimpice. Acum este momentul să o facem din nou pentru a putea învinge un adversar invizibil. Acum nu mai e vorba de glorie, de a scrie istorie, azi trebuie să supravieţuim. Şi mă refer la toţi cei apropiaţi nouă. Azi luptăm pentru bunicii şi pentru părinţii noştri. Şi nu luptăm cu inima, cum am făcut până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul respectând întocmai sfaturile autorităţilor, lucru care din punctul meu de vedere nu este greu. Trebuie doar să stăm în casă. Nu ni se cere să mergem la război sau să ne riscăm vieţile, ba din contră, ni se cere să ne protejăm", a spus jucătorul într-un mesaj postat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
"Să nu uităm să mulţumim medicilor şi celor care lucrează în sistemul medical pentru toată munca depusă şi să le fim recunoscători. Pentru că ei îşi riscă sănătatea în favoarea sănătăţii noastre. Pentru noi ei sunt adevăraţii eroi. Aşa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar. O vom face şi acum. Sunt sigur că ne vom revedea curând pe stadion. Iar atunci când veţi simţi mirosul ierbii proaspăt tăiate şi ne vom revedea, vom şti că am învins. Vom trage aer în piept şi toată lupta pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă: Hai România! Iar inimile noastre vor începe să bată din nou pentru fotbal. Rămâneţi sănătoşi!", a adăugat portarul formaţiei italiene Parma.
VIDEO
La 9 martie, prima ligă a campionatului de fotbal al Italiei a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus. O dată privind reluarea competiţiei nu a fost încă stabilită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News