Căpitanul Iomuț Radu a fost unul dintre cei mai fericiți jucători ai naționalei de tineret a României U21, după egalul cât o calificare obținut luni seara cu Franța U21.
Ionuţ Radu a declarat, luni seara, după calificarea în semifinalele Campionatului European U21, că niciun jucător nu s-a dat bătut în cele trei meciuri din Grupa C şi împreună au reuşit un lucru incredibil. 'Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care ne-au susţinut aici, dar şi în ţară. Nu sunt cuvinte care să descrie sentimentul pe care îl am acum când am reuşit calificarea în semifinale. Am spus după meciul cu Ţara Galilor că venim aici să ne jucăm şansele, că încercăm să ajungem cât mai sus posibil şi uite că a fost foarte bine. Suntem un grup excepţional. Am venit încrezători în forţele noastre, nimeni nu s-a dat bătut şi am reuşit ceva incredibil, ceva istoric', a afirmat căpitanul României la postul TVR 1.
El le-a transmis suporterilor români că nu îi va dezamăgi şi că echipa sa poate învinge pe oricine.
'Eu le-am spus de la început prietenilor de aici că vom lua cu asalt Italia la European, dar nu m-au crezut. Nu îmi dădeau nicio şansă, dar eu am tăcut şi le-am spus că va vorbi echipa României. Şi uite că aşa a fost. Le-am arătat şi nu doar lor, ci tuturor din întreaga lume că România are o inimă super mare. Sunt foarte dedicat atunci când vin la echipa naţională. Eu chiar voiam să scriem istorie aici, să fim pe prima pagină în toată lumea. Şi uite că uşor-uşor reuşim. Românilor le transmit să aibă încredere maximă în noi pentru că nu îi vom dezamăgi. Să fie alături de noi şi să ne transmită toate gândurile lor pozitive. Pentru că România va ajunge în topul lumii foarte curând. Din câte ştiu în semifinale trebuia să jucăm seara, dar e binevenit meciul la orice oră pentru că suntem un grup excepţional şi dacă ne unim forţele putem învinge pe oricine', a explicat Ionuţ Radu.
Selecţionata României s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-21, dar a obţinut şi biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, după ce a terminat la egalitate cu formaţia Franţei, 0-0, luni seara, în Grupa C a turneului din Italia şi San Marino, pe Stadionul Dino Manuzzi din Cesena. România a reuşit să câştige Grupa C, după 4-1 cu Croaţia, 4-2 cu Anglia şi 0-0 cu Franţa, echipă care a intrat şi ea în careul de aşi din postura de cea mai bună echipă de pe locul secund. În semifinale, România va întâlni Germania, campioana en titre, joi, la Bologna (19:00). România nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când selecţionata noastră ajunge în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după ediţiile din 1924, 1952, 1964.
Citește și:
România - Franța U21 | Rezultat LIVE TEXT EURO 2019 - meci pentru prima semifinală la tineret
Momente șocante în tribună: Soția lui Cristi Manea, bătută de un suporter, pe stadionul din Cesena
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu