Liderul PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, critică modul în care Guvernul a alocat bani către unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a criticat, vineri, într-o conferință de presă, modul în care Guvernul a alocat bani către unitățile administrativ-teritoriale din județ.
”După ce a fost demis prin moțiune de cenzură, Florin Cîțu a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care a repartizat 1 miliard de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru administrații publice locale. După ce criterii și cu ce scop? Cine a primit bani? Localitățile conduse de PNL, UDMR și PSD. Cine nu a primit bani? Localitățile conduse de primari din alte partide. De exemplu, în Bistrița-Năsăud, nu a fost repartizat niciun leu către localități cu primari PMP sau ALDE. Banii colectați din taxele și impozitele tuturor românilor nu trebuie să meargă către toți românii?”, a spus Simionca.
Liderul PMP Bistrița-Năsăud a completat că o mare parte din bani au ajuns către unitățile administrativ-teritoriale care au primari liberali.
”Cu o mare parte din bani, Cîțu a încercat să își facă ordine în PNL – răsplătindu-i pe aleșii locali care l-au susținut la Congresul PNL și pedepsindu-i pe cei care l-au susținut pe Orban. De exemplu, municipiul Bistrița, condus de primarul Turc care a jucat în tabăra Orban, a primit 800 de mii de lei (la fel ca Năsăud și Sângeorz-Băi) , în timp ce municipiul Suceava, de exemplu, condus de un primar PNL din tabăra Cîțu, a primit 15 milioane de lei”, a mai spus Simionca.
Sursa citată a adăugat că, în opinia sa, PNL a alocat fonduri și către primăriile conduse de primari PSD în speranța constituirii unei alianțe de guvernare PNL-UDMR-PSD sau a sprijinului PSD pentru un guvern minoritar PNL-UDMR.
”Sper că PSD nu se lasă păcălit pentru un acces limitat la ciolan”, a completat Simionca.
Președintele PMP Bistrița-Năsăud a cerut parlamentarilor PNL din județ să nu își bată joc de bistrițeni.
”Somez parlamentarii bistrițeni din echipa necâștigătoare să nu își bată joc de bistrițeni că riscă să devină persoane nongrata. Și, cum spun liberalii dumneavoastră, ”Cu ce obraz veți mai merge să cereți voturi”, a încheiat Simionca, potrivit ZiardeBistrița.
Primarul Dominic Fritz a acuzat, joi, Guvernul Cîţu de 'răzbunare politică', după ce a fost alocat din Fondul de Rezervă un miliard de lei altor localităţi din ţară, iar Timişoara şi alte comune din judeţ, conduse de primari ai USR PLUS nu au primit niciun leu.
'Nevoia urgentă a momentului, pentru Timişoara, este susţinerea din bugetul de stat a costurilor pentru continuarea termoficării oraşului. Cvadruplarea preţului de gaz nu va putea fi suportată doar de bugetul local şi nici de abonaţii Colterm. E matematic imposibil. Dacă vrem să avem căldură în spitalele, şcolile şi gospodăriile Timişoarei în această iarnă, Guvernul va trebui să îşi asume o parte a poverii', arată Dominic Fritz într-o postare pe facebook.
Edilul subliniază că Timişoara contribuie substanţial la bugetul de stat al României, dar nu primeşte bani pe măsura contribuţiei, nu doar acum, ci de 30 de ani (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News