Ionuţ Stroe (PNL) a transmis că ministrul de Finanțe trebuie să spună dacă sunt sau nu bani la buget pentru o plafonare a prețului carburanților.
„Haideți să lămurim puțin lucrurile, mai mult decât liniile de partid sau lucruri de genul. Plafonarea prețului, în acest moment, echivalează cu o măsură suportată de la bugetul de stat, luată, bineînțeles, ca oamenii să plătească mai puțin. O soluție similară, aplicată carburanților, după modelul din zona gazului, ar putea să fie pe masa discuțiilor Guvernului, dar doar dacă bugetul de stat ar putea să mai suporte încă o asemenea măsură”, a spus Ionuț Stroe, marți.
„Furnizarea de gaz către populație și vânzarea de carburant, în aceste stații de distribuție, sunt cu un rulaj financiar imens, de asta efortul statului ar fi unul peste măsură. Nu ministrul Energiei trebuie să ofere explicații în legătură cu lucrul acesta. Este cel puțin subiectiv să-i ceri ministrului Energiei să facă acest calcul. Ministrul de Finanțe trebuie să spună dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a prețului carburanților sau dacă nu sunt. Așa că, declarațiile politice, așa de bună intenție, nu pot ține loc banilor necesari pentru compensarea prețului la carburanți.
Acum, doi la mână, TVA, reducerea TVA-ului la carburanți poate să fie eficientă, doar dacă o faci pe o piață stabilă, nu pe o piață volatilă. S-ar putea ca această reducere de TVA să îți ofere în mod iluzoriu un preț mai mic, sau poate pentru o săptămână sau două, iar peste două săptămâni să te trezești, din nou, cu creșteri de prețuri care, practic, să acopere câștigul pe care l-ai avea oricum la reducerea TVA-ului”, a explicat Ionuț Stroe.
„În UE, ca să poți micșora TVA-ul din zona aceasta, ai nevoie de un acord al lor, cota minimă este la 5% - în zona carburanților, evident, o să fie o reducere mai mică din prețul final, dar, evident, tot Ministerul de Finanțe, pentru că el încasează acest TVA, trebuie să se asigure că o reducere a TVA nu o să fie acoperită, eventual, de alte creșteri de preț, așa cum s-a întâmplat în Germania, practicate de aceste companii petroliere. Prețul acesta la pompă să-l avem scăzut, efectiv, cu scăderea TVA și în realitate”, a mai spus acesta.
„Noi, românii, am mai avut parte de un episod similar în 2015, când știți bine că Guvernul a scăzut prețul alimentelor și, din păcate, magazinele au păstrat prețurile la raft nemodificate. Ministrul de Finanțe, la fel, pentru că vorbim de TVA, trebuie să ne spună dacă este sustenabilă și viabilă pe termen lung această scădere de TVA, propusă în spațiul public și transformată, înțeleg, chiar și în lege de cei de la USR”, a adăugat Ionuț Stroe, declarațiile fiind făcute la Radio România Actualități.
Cu privire la acciză, „aici, este puțin mai complicat, în momentul de față”. „Pe zona carburanților, noi avem o acciză fixă și să știți că este pe undeva pe la minimul accizei, care se poate practica în UE, la fel, nu ai voie să modifici acciza doar așa, fără un acord. De câte ori s-a crescut acciza la nivel european și România a crescut-o, dar tot așa, păstrând proporția. Dacă vrem să o scădem, la fel, trebuie să o facem cu acordul lor și doar în limita a 5%. Singura posibilitate prin care putem să reducem accizele este printr-o derogare de la Comisia Europeană, lucruri pe care le-au cerut anumite state și pe care trebuie să o obțină Ministerul de Finanțe. Dacă facem reducerea de acciză, fără această derogare, este foarte simplu, România intră în procedură de infringement. Soluția către care cred că ne îndreptăm, eu așa zic, este cea a discuțiilor pe care trebuie să le avem cu cei din zona producătorilor de combustibil, pentru a-și asuma și ei această perioadă dificilă prin care trecem, nu doar cei care sunt consumatori, ci și cei care sunt producători. Până la urmă, să știți, marja de profit a acestor companii petroliere, lucrul dovedit (...) s-a văzut că a crescut, au înregistrat profituri poate de trei ori mai mari ca anul trecut”, a mai zis Ionuț Stroe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu