Sportivii români care s-au întors din Italia nu vor fi plasați în carantină, aceștia având parte de control amănunțit la aeroport.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că niciun sportiv român, dintre cei care s-au întors din Italia, nu este în situaţia de a fi plasa în carantină, precizând că lotul de kaiac-canoe a efectuat cantonamentul la sute de kilometri de zonele în care există pericolul infestării cu coronavirus.
"Am ţinut permanent legătura cu Ioan Bîrlădeanu, preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, pentru că discuţiile legate de aducerea sportivilor aflaţi în cantonament în Italia, în zonele care în acest moment nu sunt de risc, au demarat încă de luni dimineaţă. Ieri seară au venit primii doi sportivi, urmând ca în această seară să sosească şi restul delegaţiei, încă şase sportivi şi patru oameni din staff-ul tehnic. Ei vin din Sabaudia, unde au avut cantonamentul, undeva între Roma şi Napoli, la sute de kilometri de locul unde este focarul. Domnul Bîrlădeanu m-a informat că au făcut toate procedurile pe aeroport, nu au niciun fel de restricţie şi, atenţie, repet, nu vin dintr-o zonă cu risc. Li s-au făcut evaluările pe aeroport, au fost verificaţi şi nu sunt supuşi criteriilor procedurilor de carantină. Le solicităm colegilor de la Sindicatul Naţional de Sport şi Tineret să nu mai răspândească astfel de zvonuri şi de informaţii nefondate în contextul în care încărcătura emoţională în aceste zile este şi aşa foarte mare. Niciun sportiv român venit din Italia, component al lotului olimpic, nu se află în acest moment în situaţia de a fi plasat în carantină", a declarat Stroe pentru Agerpres.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a transmis marţi un comunicat de presă prin intermediul căruia atrage atenţia asupra "riscului major prin expunere la coronavirus a salariaţiilor din cadrul Complexului Sportiv National Snagov, unde urmează să îşi desfăşoare în continuare cantonamentul sportivii de la kaiac-canoe.
"În seara aceasta se întoarce din Italia, cu un avion de linie, lotul naţional de kaiac-canoe şi sportivii vor fi duşi cu un autocar direct în Complexul Sportiv Naţional Snagov. (...) Şedinţa cu salariaţii a fost una tensionată şi, având în vedere că oamenii sunt speriaţi de riscul la care se expun, au fost ameninţaţi cu concedierea şi s-au făcut presiuni ca nimeni să nu lipsească în perioada următoare. Ministrul Ionuţ Stroe şi directorul CSN Snagov obligă personalul să deservească sportivii ce vor veni din Italia, deşi riscul de a fi expuşi la infecţie cu coronavirus este major. Nu se respectă regulile aplicate celor care se întorc din Italia şi care sunt trimişi în carantină la domiciliu şi nu este protejat personalul care deserveşte baza sportivă. Este inadmisibil ca oamenii să fie forţaţi să lucreze în centru de carantinare. Dacă decizia este ca sportivii să fie izolaţi în baza sportivă, atunci să se aducă personal specializat şi materialele necesare", se arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu