Ionuţ Stroe (PNL), explicațiile momentului despre majorarea pensiilor cu 15 la sută: Protecţie suplimentară

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a vorbit, miercuri, despre majorarea pensiilor cu 15 la sută.

Întrebat dacă PNL renunţă la majorarea la 15 la sută a pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, Ionuţ Stroe a răspuns astfel: „Nu avem de ce să renunţăm pentru că, până la urmă, există în cadrul coaliţiei suficientă înţelegere a situaţiei. Această propunere fermă, de altfel exprimată public şi de preşedintele Klaus Iohannis şi de premierul Nicolae Ciucă, de 15%, a fost propunerea noastră. În momentul de faţă, cum a confirmat de altfel şi ministrul Muncii, ea va fi sub forma unei anvelope bugetare, care să asigure tuturor categoriilor de pensionari, atât celor vulnerabile, cât şi celor cu pensii mai mari, o protecţie suplimentară.”

De asemenea, Ionuț Stroe a mai spus că „această majorare de 15 la sută, propunerea noastră, a liberalilor, ar trebui să fie compusă, pe de-o parte, din creşterea punctului de pensie, chestiune reglementată legal la noi în ţară, legată direct de creşterea inflaţiei din anul precedent la care, Guvernul va adăuga şi o alocare graduală de beneficii suplimentare. Ministrul Muncii spunea ceva mai devreme, niste bonusuri bugetare. Aceste beneficii adiționale se vor acorda gradual, în funcție de cuantumul actual al pensiei”, a explicat acesta.

Purtătorul de cuvânt al PNL a ţinut să precizeze că „toţi românii au acest drept al creşterii pensiilor, dar, este drept, în momentul de faţă există o mare diferenţă referitoare la modul în care suportă creşterea preţurilor, din ultima vreme, un pensionar care are 1500 de lei pensie şi unul care are 5000 de lei”.

 

Citește și...

Premierul Nicolae Ciucă, anunțuri în ședința de Guvern: Am asigurat redistribuirea banilor

Premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri, în şedinţa de Guvern, că în urmă cu o zi s-a finalizat rectificarea bugetară.

„Ieri (n.r. marți), am avut o analiză în urma căreia s-a finalizat proiectul pentru tot ceea ce înseamnă rectificarea bugetară, care va fi, practic, şi ultima pe acest an. Proiectul a fost pus în dezbatere publică şi ceea ce este important de subliniat este că discutăm despre o rectificare bugetară de aproximativ 500 de milioane lei şi, în felul acesta, am asigurat redistribuirea banilor, astfel încât la nivelul fiecărui minister să se asigure îndeplinirea tuturor angajamentelor în proiectele europene şi, de asemenea, tot ceea ce înseamnă asigurarea drepturilor salariale şi a ajutoarelor sociale, având totodată în atenţie aspectele legate de asigurarea fondurilor necesare pentru compensarea efectelor secetei în agricultură”, a spus premierul Nicolae Ciucă, miercuri, în şedinţa de Guvern.

„Sunt date care ne bucură pe toţi, pentru că am reuşit, în această situaţie deosebit de complicată, să avem o creştere economică, instituţiile de evaluare europene situează România şi pe trimestrul trei în primele locuri, la creştere economică şi avem, de asemenea, în vedere că evaluările pentru anul viitor într-un context în care există temeri pentru o recesiune economică, economia românească să se încadreze totuşi pe o menţinere a unei creşteri economice”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel