Ionuț Vulpescu: E marea victorie de la Euro și ar fi păcat să tratăm asta, în dulcele stil clasic, ca pe un fapt divers

„S-au împlinit ieri, la ora la care Citizen Kane se mai apropia de un trofeu pe care probabil nu îl va atinge, 30 de ani de la sfertul nostru de finală din 1994, cu Suedia. Când am fost la cinci minute de o semifinală cu Brazilia, iar Hagi a fost cel mai bun jucător al turneului final.

Am plâns atunci pentru ultima oară inocent, adică lucid, din fotbal. Lacrimile lui Răducioiu au fost contagioase. În noaptea aia când Iordănescu era certat cu Stelea și Prunea cu Gică Popescu, am realizat că nu vom mai fi niciodată atât de sus. Că în timpul vieții noastre nu vom mai putea să fim campioni mondiali. Mi-am și luat o șapcă, de la Muzeul Fotbalului de la Madrid, pe care scria: “1994”. Am pierdut-o repede, așa cum se pierd iluziile și dispar naivitățile.

Ceva mai târziu, în 2012, am lansat “Din țara în care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”, publicistica mea sportivă. La lansarea de la Bastilia, care a căzut și ea, a fost marele Ilie Balaci, care nu era pe copertă, dar s-a dus direct în istorie, așa cum s-au așezat, între timp și unicii Augustin Buzura, Radu Cosașu și Nicolae Manolescu, cel care a scris și coperta 4.

Un capitol din carte e dedicat echipei Naționale. Primul text e scris direct în redacția “Pro Sport”, 11 septembrie 2003, unde, sub privirile lui Cristian Țopescu, la invitația altruistă și inconștientă a lui Marius Mitran, am scris cronica acelui thriller cu Danemarca, 2-2. Urs Meier și graba lui Dorinel să bată un corner care nu dovedea nimic ne-au eliminat atunci. Și atunci. Cum scriam cândva în Pro Sport, la celebra pagină 4, un fel de mistică a fotbalului întreținută de Ioan Chirilă, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Radu Cosașu, Ion Cupen, generația zisă de aur a fost așa nu pentru ca a câștigat ceva, căci, din nefericire, n-a câștigat nimic, ci pentru că a convins întotdeauna. Chiar dacă pierdea, chiar dacă nu juca întotdeauna foarte bine, chiar dacă nu a lăsat decât arareori impresia covârșitoare de mare echipă, generația lui Hagi, Popescu, Dan Petrescu, Dorinel, Răducioiu, Ilie Dumitrescu și ceilalți au transmis întotdeauna o autenticitate a jocului pentru culorile echipei naționale, în care oamenii de pe tot cuprinsul țării s-au regăsit. Ca într-un tablou de familie.

În 2024, canicula și statistica transformă deja în amintiri prezența copiilor lui Iordănescu și Hagi în Germania. “Generația de suflet” poate rămâne doar un slogan, incomplet ca orice slogan. Și nu ar fi bine. Naționala a jucat altfel la European. Ca pe vremuri apuse sau încă nenăscute. Cu aplomb, cu tupeu, cu spirit colectiv vecin cu solidaritatea care ne lipsește.

După multă vreme fanii au fost mulțumiți. Poate prea mulțumiți, neobișnuiți cu performanța. Energia din jurul echipei Naționale a demonstrat setea de performanță care n-a murit în România. Și care așteaptă scânteia care să umple Piețe și suflete pustiite de mediocritate, singurătate și deznădejde. Naționala pare să fi regăsit Naționalul. E marea victorie de la Euro și ar fi păcat să tratăm asta, în dulcele stil clasic, ca pe un fapt divers”, a scris Ionuț Vulpescu pe Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News