Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a lansat un avertisment important despre Festivalul Internațional ”George Enescu”.
"La sfârșitul acestei săptămâni, se încheie și cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”. O ediție încărcată de o însemnătate simbolică: celebrăm 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, însă ne aflăm la finalul unei ediții care ar putea să marcheze sfârșitul unei epoci.
De trei decenii, Festivalul „George Enescu” – o instituție de patrimoniu național imaterial – este făcut cu putință și prin măiestria și profesionalismului directorului executiv Mihai Constantinescu și prin viziunea echipei sale. Este momentul să ne amintim că, de-a lungul timpului, acest festival a căpătat un renume internațional impresionant, grație unor nume importante din lumea muzicii clasice, care au ocupat funcțiile de președinți onorifici sau directori artistici, precum Ioan Holender, fost director al Operei din Viena și director artistic, timp de șase ediții, al Festivalului Enescu, lordul Yehudi Menuhin, dirijorul Lawrence Foster, compozitorul și pianistul Roman Vlad, dirijorul Cristian Mandeal, iar în ultimii ani, dirijorii Zubin Mehta și Vladimir Jurowski.
În ceea ce-l privește pe domnul Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului, statul român a găsit potrivit să-și arate recunoștința printr-o rece și protocolară recomandare pentru pensionare. Propriu-zis, Guvernul României îl pensionează pe Directorul Festivalului Enescu! Că Ministerul Culturii e rezistent în ultima vreme tocmai la cultură, iar Guvernul e indiferent, o știm prea bine, de aproape doi ani în care puterea a fost un concert afon al coaliției.
Nu de puține ori, întrebarea Quo Vadis, Enescu? s-a auzit în legătură cu viitorul acestui festival. Că Guvernul trimite opisul dosarului de pensie e aproape un gest natural în zilele noastre, problema de fond e aceea că vacuumul de putere creat duce la pensionarea Festivalului Enescu. Ce se va alege de următoarea ediție a Festivalului Enescu, în lipsa unui director executiv competent și eligibil, după pensionarea gratuită a actualului director? Ministerul Culturii s-a obișnuit să fie un actor impersonal, rigid, birocrat. Livrează târziu, atunci când o face, și nu anticipează niciodată, atunci când e nevoie. Or, fără viziune și fără instinct, această administrație nu a făcut nimic altceva decât să cumpere, tot atât de tardiv, tăcerea melomanilor, oferind bugetul Festivalului Enescu în iunie pentru septembrie. Pusă așa problema, nimeni nu va dori să fie directorul unui Festival care își primește vistieria în ajun.
La spectatori, detaliile acestea nu ajung. Ar trebui chiar de la ultima ediție din acest an, să existe un nume, un proiect, o viziune și deci, o responsabilitate cu privire la ediția din 2023. Ce program avem în vedere? Ce contracte vor fi încheiate? Ce costuri postpandemice urmează să fie resimțite în bugetul acestui festival? Toate aceste întrebări sunt fără răspuns, pentru că în această privință decizii iau aceia care nu se pricep mai deloc la cultură și în niciun caz la muzica mare.
Deși pare că mai este suficient timp până la următoarea ediție, cei doi ani rămași se vor dovedi a fi un răgaz extrem de scurt pentru un nou director executiv, căruia i-ar trebui cel puțin pe atât ca să învețe și să stăpânească mecanismele organizatorice ale unui festival care presupune atragerea unei finanțări sustenabile și, cel mai important, convingerea marilor orchestre din lume să performeze la București. Festivalul „George Enescu” va traversa o criză, pe care melomani de conjunctură vor încerca să o mascheze prin numirea unui nou director artistic al Festivalului. Aceasta va fi o soluție de suprafață, menită să creeze impresia unei bune organizări, dar care nu rezolvă, de fapt, problema de fond.
Trebuie să înțelegem cu toții că soarta acestui Festival depinde de stabilitatea și certitudinea acestei funcții executive. În absența unei organizări exemplare, precum cea de până acum, Festivalul Enescu riscă să se transforme într-o relicvă. A lăsa un brand de țară să se stingă din cauza unor probleme organizatorice, în aparență, dar strategice și de conștiință culturală, în esență, este o greșeală pe care România, nu și-o poate permitem – nici moral, nici politic. Vioara lui Enescu a fost pentru România, de mai bine de jumătate de secol, cel mai bun pașaport cultural: îmi este teamă însă că marile orchestre ale lumii o vor trece, treptat, sub tăcere, din pricina marilor probleme ale patriei.
Vom primi, în scurtă vreme, „concerte de cameră” în mici celule de criză în culori politice, recitaluri de la amatori care cred că știu mai bine decât profesioniștii ce e mai bine pentru Festival. Și, mai ales, vom asculta pledoarii cu bis-uri neașteptate de nimeni din partea celor care nu trec mai mult de o dată la doi ani pragul Ateneului, și atunci, numai pentru o fotografie făcută la ieșirea din sală, după prima parte a unui concert. Mulți vor păstra sentimente patriotarde față de vioara lui Enescu, dar vor spera la un salvator mesianic al managementului festivalului de dincolo de granițe. Unii vor „ajutoare din străinătate”, alții vor băștinași culturali. Toate aceste opinii, în felul lor, falsează, așa cum se spune în muzică. Paradoxul e că la 140 de ani de la nașterea lui Enescu, festivalul care îi poartă numele își poate găsi sfârșitul, dacă la București oricare dintre marile orchestre ale lumii își găsește un loc, dar niciunul dintre marii performeri ai managementului cultural nu dobândește un rol.
Însuși Enescu spunea că „muzica e o putere în stare să lege toți oamenii între ei”. Abia acum vom vedea dacă Festivalul Enescu trece testul maestrului său, dacă toți cei care râvnesc la capitalul simbolic din spatele funcției de director executiv vor lega, între ei, un dialog care să fie despre Festival, nu despre ei înșiși. Deocamdată, Guvernul rămâne un prestator de servicii. Livrează banii, se spală pe mâini de responsabilități, e ignorant față de urmări. Nu există igiena unui patronaj, nici a unei implicări, măcar moral-ocazionale, a Președintelui și a guvernului. În fond, logica guvernamentală e simplă: să cânte cine vrea, noi am dat banii. Ai zice că e aproape elegant ca cel care plătește să nu comande și muzica. Problema e că nu mai are nici cine să o dirijeze", a scris Ionuț Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News