Cinci persoane, printre care trei turişti străini, au fost rănite miercuri într-un atac cu cuţitul la Jerash, un sit turistic din nordul Iordaniei, a anunţat un purtător de cuvânt al Siguranţei generale, precizând că agresorul a fost arestat, transmite AFP.
'În jurul prânzului, un bărbat a atacat cu cuţitul turişti, un ghid, precum şi un poliţist al Siguranţei generale care încerca să-l aresteze', la Jerash, la circa 50 km nord de Amman, a indicat purtătorul de cuvânt într-un comunicat. 'Răniţii au fost transportaţi la un spital şi atacatorul a fost arestat imediat', a adăugat el.
O sursă de securitate a declarat pentru Reuters că trei dintre victime au cetăţenie spaniolă. Jerash este celebru pentru ruinele sale romane. Înregistrări video postate pe reţele sociale arată o femeie căzută la pământ care sângerează, şi o altă femeie cuprinsă de panică, cu un tricou pătat cu sânge. Conform unei alte surse, două dintre turiste se află în stare critică. Iordania, care a cunoscut o creştere a numărului de turişti europeni în ultimii doi ani, este considerată de tour-operatori drept una din destinaţiile cele mai sigure din Orientul Mijlociu, atacurile împotriva turiştilor străini fiind foarte rare, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu