Iosif cel Milostiv, un nou sfânt în România

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea mitropolitului Iosif Naniescu, cunoscut ca Iosif cel Milostiv, au anunțat, luni, reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, va fi prăznuit la data de 26 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a declarat că Iosif Naniescu a fost cel care a adus moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Mitropolitană după ce biserica Trei Ierarhi, în care se aflau aceastea, a fost cuprinsă de foc, în decembrie 1888. În urma incendiului, lăcașul de cult a ars complet, numai racla în care se aflau rămășițele Cuvioasei Parascheva a fost găsită intactă.

"El este cel care le-a dus de la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi în catedrala mitropolitană în 1889, unde se află până astăzi. Tot mitropolitul Iosif Naniescu este și cel care a finalizat construcția catedralei mitropolitane începute de Veniamin Costache, după ce lucările de construcție au stagnat timp de 40 de ani. Mitropolitul era un om foarte milostiv. Împărțea tot ceea ce avea săracilor. De aceea era numit și Sfântul Iosif cel milostiv. Se împrumuta când nu avea bani și, tot timpul, de la lună la lună, era dator celor din jur. Niciodată nu dădea unui sărac decât echivalentul unei pâini", a declarat preotul Constantin Sturzu.

Mormântul mitropolitului Iosif Năniescu se află în Curtea Catedralei Mitropolitane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel