Traian Băsescu a lansat o amenințare voalată, cu ocazia zilei sale de naștere, când a promis că rămâne același președinte și că va vorbi, în scurtă vreme. PDL a anunțat că așteaptă intervenția președintelui, adversarii politici au preferat să evite comentariile, iar analiștii au avansat mai multe scenarii, încercând să anticipeze mișcările lui Traian Băsescu. Au fost luate în discuție atacuri ale președintelui la adresa USL, o implicare a acestuia în promovarea ARD și chiar o campanie a instituțiilor coordonate de Băsescu (servicii, parchete) pentru discreditarea USL.
Politologul Alfred Bulai nu exclude nicio variantă, dar crede că mesajul lui Traian Băsescu este, de fapt, adresat PDL și electoratului pe care îl mai are acesta. ”E un semnal de mobilizare, care arată că președintele rămâne activ și are un rol pe scena publică, spune Bulai. Astfel, se oferă o motivație susținătorilor ARD și mai ales activiștilor de partid. Președinția e importantă, are pârghii puternice, pe care le va acționa, probabil, după 9 decembrie. Gândiți-vă cum s-a prăbușit PNȚCD după ce Emil Constantinescu și-a anunțat retragerea, cu aproape un an înainte de alegeri. Pe de altă parte, nici nu ar fi bine ca Traian Băsescu să intervină în favoarea ARD. Adversarii asta așteaptă, pentru că ar strânge voturi din bazinul electoral reprezentat de cele 7,4 milioane de români care au votat DA la referendum”.
Analistul politic Horia Mihălcescu e de părere că președintele a dat un semnal public și că vom avea parte de o campanie fără surprize. ” Cred că Traian Băsescu a acceptat că nu poate împiedica schimbarea de regim și a transmis sprijinitorilor din instituțiile de forță să se abțină de la orice intervenție. Paradoxal, promisiunea că va avea un rol activ mă face să cred că nu va ataca USL, până pe 9 decembrie. În momentul în care lansezi o amenințare, orice s-ar întâmpla ți se va pune în cârcă. Uite, au apărut dosare/stenograme cu X sau Y, după ce Băsescu a anunțat că va vorbi, deci e mâna lui, se va spune. O astfel de greșeală nu se face, la acest nivel, deci Băsescu s-a decredibilizat singur pentru a confirma adversarilor că respectă încetarea focului. Oricum, nu ar fi reușit mare lucru, trăgând ultimele cartușe, iar păstrarea poziției de la Cotroceni îi permite să se implice în situația postelectorală”.
Ipoteza unui armistițiu e susținută de evoluția întâlnirii de miercuri, de la Cotroceni, prima între președinte și premier după suspendare. Inițial, comunicatul de presă emis de președinție preciza că la convorbiri vor participa consilierii Sebastian Lăzăroiu și Daniel Funeriu. Lăzăroiu tocmai îl atacase pe Ponta cu o zi înainte, avansând scenariul cu Geoană-premier. Traian Băsescu nu a amplificat disputa, mai ales că Ponta refuzase să permită și miniștrilor să participe la întâlnire, așa cum ceruse președinția. Refuzul nu a stârnit comentarii, iar Lăzăroiu și Funeriu, cel mai probabil la cererea lui Ponta, au ”dispărut” de la convorbiri și din comunicatul de presă de la finalul întâlnirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News